REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Radu Mihăileanu și Derek Jacobi cu „Povestea iubirii” la TIFF


     Premiera oficială a filmului Povestea iubirii, cel mai recent lungmetraj al regizorului Radu Mihăileanu, a avut loc pe 5 iunie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca,

unde 3000 de oameni au fost purtați prin imagini din Polonia anilor `30 până în New York-ul zilelor noastre. Premiera filmului a avut loc simultan și la Cinema City din AFI Cotroceni. Au urmat încă 2 proiecții, pe 6 iunie, la Cinema Florin Piersic, și pe 7 iunie, în localitatea Dâncu, comuna Aghireșu, lângă Cluj-Napoca, unde producătorii au recreat pentru filmări un “shtetl”- sat evreiesc din cel de-al Doilea Război Mondial. La această ultimă proiecție din cadrul TIFF invitații speciali au fost sătenii din Dâncu și din localitățile învecinate, care au urmărit emoționați pelicula filmată la ei acasă, în care mulți dintre cei prezenți au avut câte un mic rol. N-au lipsit pălinca, brânza și slana, pe care sătenii le-au oferit cu generozitate echipei reîntoarse aici după aproape doi ani de la filmări.
     Proiecțiile din cadrul TIFF au avut loc în prezența regizorului Radu Mihăileanu și a renumitului actor britanic Derek Jacobi. Actorii români și o parte din echipa filmului au fost, de asemenea, prezenți la toate trei proiecțiile. “Am fost foarte emoționat să-i revăd pe oamenii din Dâncu. Sunt parte din echipa noastră și le mulțumesc pentru căldura și ospitalitatea cu care ne-au primit în casele și-n satul lor. Fără ei mi-ar fi fost imposibil să spun Povestea iubirii ”, a spus Radu Mihăileanu. La rândul său, Sir Derek Jacobi, a fost fermecat de peisajele pitorești și de localnici: “Sunt foarte fericit că am putut fi prezent la această proiecție. Deși eu n-am filmat aici, am fost întâmpinat cu atâta căldură. Iubesc acest sat și sunt mândru că am putut aduce bucurie pe fețele sătenilor.”
     Povestea iubirii este o coproducție Franța-Canada-Belgia-România, co-producătorul român fiind Libra Film. Filmările au avut loc la Cluj și București, la Montreal și New York. Scene importante au fost turnate în satul Dâncu din comuna Aghireșu și în mai multe locații din Cluj (Sinagoga de pe strada Horea, Teatrul Național, Parcul Central, Facultatea de Chimie). Odată cu premiera națională, Editura Humanitas Fiction a lansat o nouă ediție a cărții „Istoria iubirii”, de Nicole Krauss, în traducerea Antoanetei Ralian, având afișul filmului pe copertă. Cartea este disponibilă în librării.
     Începând din 9 iunie, filmul este distribuit de Transilvania Film în peste 50 de cinematografe din 25 de orașe din țară.
Programul complet al proiecțiilor.
(9.06.2017)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: derek jacobi, history of love film, libra film productions, povestea iubirii film, radu mihaileanu, tiff 2017

Opinii: