REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Proiecţii şi dezbatere LUX Film la Astra Fest


     Biroul de Legătură al Parlamentului European în România vă invită la proiecţiile finaliste în cursa pentru Premiul LUX 2018 şi la dezbaterea despre valorile europene care ne unesc, organizate în cadrul Festivalului Astra, în perioada 17 - 20 octombrie, la Sibiu.
     Toate cele trei filme au în centru personaje feminine și pun în discuție sensul și importanța acțiunilor individuale în aceste vremuri dificile. Styx (regia Wolfgang Fischer) este odiseea unei femei solitare împinsă de împrejurări să-și asume soarta unor refugiați în pericol de moarte. Cealaltă parte a tuturor lucrurilor/Druga strana svega (regia Mila Turajlić) este o portretizare delicată a unei femei, al cărei trecut reprezintă chiar trecutul țării sale și al Europei în ansamblu, iar Femeie în război/Kona fer í stríð (regia Benedikt Erlingsson) este o saga despre ecologie și o chemare la rezistența civilă pentru salvarea naturii și pentru lupta împotriva încălzirii globale.
     Manifestarea, ajunsă la cea de-a șapte ediție în România, va prilejui și o dezbatere despre rolul filmelor europene pentru promovarea şi asumarea democraţiei, vineri, 19 octombrie 2018, la ora 22:00. Vor participa regizoarea Adina Popescu, producătoarea Ada Solomon, Elena Stănescu (Biroul de Legătură al Parlamentului European în România), scriitorul si jurnalistul Andrei Crăciun și antropologul Bogdan Iancu. Dezbaterea va avea loc la Sala Thalia din Sibiu şi va fi transmisă live pe pagina de Facebook a Biroului Parlamentului European în România.
     Filmele prezentate sunt subtitrate în limba română, iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
     Câștigătorul Premiului LUX, ediția 2018, va fi anunțat în data de 14 noiembrie, la sesiunea plenară a Parlamentului European, la Strasbourg.
     Detalii: www.luxprize.eu

Calendarul proiecțiilor LUX Film la Astra Film Fest:
Miercuri, 17 octombrie - Aula Magna ULBS
21:30 Proiecție Femeie în război (2018), regia: Benedikt Erlingsson, producție Islanda, Franța, Ucraina (101 min.)

Vineri, 19 octombrie - Sala Thalia din Sibiu
20:30 Proiecție Cealaltă parte a tuturor lucrurilor (2017), regia: Mila Turajlić, producție: Serbia, Franța, Qatar (104 min.)

Sâmbătă, 20 octombrie - Aula Magna ULBS
20:00 Proiecție Styx (2018), regia: Wolfgang Fischer, producție: Germania, Austria (94 min.)
(16.10.2018)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: ada solomon, adina popescu, astra film festival, bogdan iancu, festival de film sibiu, lux film prize 2018

Opinii: