Institutul Cultural Român de la Praga vă invită la proiecţia filmului documentar
Un secol pentru România care va avea loc miercuri, 18 aprilie 2018, ora 18:30, la Institutul Italian de la Praga (Šporkova 335/14, 118 00 Malá Strana).
Intrarea este liberă.
Proiecţia va fi urmată de o conferinţă susţinută de către E.S. domnul profesor universitar Adrian Cioroianu, ambasador al Delegaţiei permanente a României pe lângă UNESCO.
Un secol pentru România este un film produs de Televiziunea Română şi arată drumul pe care România l-a parcurs în ultima sută de ani până la a deveni pe deplin parte a Europei. Pe parcursul a 50 de minute, istoricul Adrian Cioroianu călăuzeşte spectatorii în parcurgerea ultimilor 100 de ani de istorie a României, drum marcat prin 10 priorităţi naţionale ale secolului, printre care se numără: succesiunea de evenimente premergătoare formării României Mari, tensiunile politice de la mijlocul secolului XX, desfăşurarea celui de-al Doilea Război Mondial, consolidarea comunismului, precum şi contextul internaţional care a influenţat situaţia României.
Evenimentul face parte dintr-o serie de manifestări organizate de către Centrul Ceh în colaborare cu Biblioteca Václav Havel, BOZAR Centre for Fine Arts, Institutul Finlandez din Benelux, Culture Action Europe şi Clusterul EUNIC Praga, dedicate celebrării anului 1918.
Detalii:
Institutul Cultural Român