REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film

Proiecție „Liniște și strigăt” și lansare de carte Andrei Gorzo


     Duminică, 29 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala Eforie a Cinematecii Române are loc proiecția filmului Liniște și strigăt, realizat de regizorul Miklós Jancsó, și lansarea cărții criticului Andrei Gorzo, „Imagini încadrate în istorie: Secolul lui Miklós Jancsó” (Editura Tact, Cluj).
     „Imagini încadrate în istorie: Secolul lui Miklós Jancsó” examinează opera regizorului maghiar (de origine parțial română) Miklós Jancsó – creator, în anii ’60 și ’70, de forme cinematografice originale și greu confundabile, deținător, în aceeași epocă, al unui statut de autor-vedetă în marile festivaluri de film. Prin examinarea operei lui Jancsó – multă vreme un artist angajat politic (de partea unei revoluții mondiale anticapitaliste și a regenerării așa-numitului „socialism real” din statele Europei de Est) –, cartea își propune, de asemenea, să problematize niște idei (despre relația esteticului cu ideologicul, despre auctorialitate, canon ș.a.) care în prezent se bucură de autoritatea unor dogme în cultura cinematografică românească. O carte de idei despre cinema, urmărite până la inevitabilele lor determinări politico-istorice.
     Cuprinsul volumului: Realismul cinematografic românesc al anilor 2000 şi ideologia sa: În numele „ambiguităţii realului”; „Politica” autorilor; „Blocaţi în fortăreaţă”; Canonizări în vremuri de Război Rece; „Eisenstein cel rău” vs. „Rossellini cel bun”; „Eisenstein cel rău” vs. „Tarkovski cel bun”; Canoane. Secolul lui Miklós Jancsó: Film modernist, film de avangardă, film de artă; „Vânt luminos”; Neorealism-modernism-Antonioni-Jancsó; O nouă formă cinematografică pentru o nouă înţelegere a istoriei; Când „roşii” încep să se confunde cu „albii”; Perioada „modernismului politic”; Ritualuri ale opresiunii, ritualuri ale libertăţii; Ultima cântare a revoluţiei; Dezabuzare; În lateral; Faza finală.
     Detalii: Facebook // Editura Tact


Galerie Foto

Cuvinte cheie: andrei gorzo, cinemateca eforie, editura tact, „imagini încadrate în istorie: secolul lui miklós jancsó”

Opinii: