REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Prin cenuşă imperiului” - cronică de film


     Cinematograful îşi are datorii de onoare faţă de literatura noastră — spunea un om de film. Dar iată că rar, dar se întâmplă, ca şi literatura să fie îndatorată cinematografului. Ecranizarea lui Blaier după «Jocul cu moartea» de Zaharia Stancu face onoare romanului şi cinematografului naţional. E una din cele mai serioase, ambiţioase şi autentice translări a cuvântului ce defineşte stări, spre stările însele, dinspre sensuri abstracte spre sugestii, senzaţii, apte să propulseze vaste consideraţii sociale, istorice, politice, despre război şi experienţa individului într-o probă a vieţii şi a morţii. Nu aserţiuni mutate dintr-un plan uni-dimensional — cum se obişnuieşte la transpuneri — într-un spatiu de trei dimensiuni; nici o reproducere fidelă a faptelor, golită însă de miezul lor semnificativ; ci apariţia unei a patra dimensiuni care este însăşi respiraţia — cadrului natural ori scenografic — a purtătorului de cuvânt şi gesturi, a ideilor ce se nasc în mod spontan din relaţiile umane şi nu la masa de lucru a scenaristului. Filmul lui Blaier reface cartea cu sensurile şi chiar cu stilul prozei lui Stancu. O proză de un realism brutal şi totodată poetic mirosind a pelin şi a cal asudat, a pământ ars de secetă ori pârjolit de război. Reface o realitate cu tot ce leagă momentul exterior de cel in­terior: un vagon cu deţinuţi înăuntrul căruia se încheagă prietenii şi se comit trădări; o casă de ţară unde se naşte o idilă; o cascadă de munte unde se scaldă, într-o euforie a confesiunii, doi taciturni. Conglomerat de confruntări ori de respingeri, de stări duale, firi duplicitare ca cea a Diplomatului, tota­lizând experienţe diverse şi complete. În­cercarea de-a se fofila printre evenimente, dar şi eşecurile repetate, curajul de a fi şi oboseala de a părea, o moralitate cu totul specială care justifică tot ce-ţi poate fi bine ţie, ca individ, într-o societate a răului. O filozofie care ar putea tenta sufletul ado­lescentului Darie, dacă n-ar fi suma în­tâmplărilor din jur — peregrinările, oamenii-­victime ale războiului — temperează şi teoriile cinicului diplomat şi elanurile juvenilului ţăran. Gheorghe Dinică, în cel mai ofertant rol al său şi Gabriel Oseciuc în cel mai greu, dar în jurul lor respiră o întreagă lume vie şi colorată («lăutarul» lui Ernest Maftei, dar şi personajele susţinute de Iri­na Petrescu, Florina Cercel, Cornel Coman).
     Culoare vie, saturată, păstrând nota de rafinament plastic a lui Dinu Tănase şi tot­odată ozonul — natural şi uman — pe care-I caută, cu fiecare film al său, Andrei Blaier.
(Cinema nr. 3, martie 1980)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alice manoiu, andrei blaier, cronica de film, gabriel oseciuc, gheorghe dinica, irina petrescu, prin cenușa imperiului film

Opinii: