REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Premiul Radio România Cultural 2018: Daniel Sandu, pentru ”Un pas în urma serafimilor”


     Luni, 19 martie, în eleganta sală a Teatrului Odeon, Radio România a premiat excelența în cultură, în cadrul celei de-a XVIII-a ediții a Galei Premiilor Radio România Cultural.
Spectacolul a fost urmărit de ascultătorii Radio România Cultural în direct on air, dar și online pe www.radioromaniacultural.ro și pe pagina de facebook a postului. Seara s-a încheiat cu un concert al trupei Byron.
     Premiile pe secțiuni:
Premiul pentru POEZIE a ajuns la Dan Coman, pentru volumul de poezie Insectarul Coman, apărut la Editura Charmides.
Premiul pentru PROZĂ i-a fost înmânat lui Bogdan-Alexandru Stănescu, pentru romanul Copilăria lui Kaspar Hauser, apărut la Editura Polirom.
Premiul pentru TEATRU i-a revenit lui Lucian Vărșăndan, pentru excelența managementului vizionar și coerența strategiei artistice a Teatrului German de Stat din Timișoara.
Premiul pentru FILM i-a fost înmânat regizorului Daniel Sandu, pentru producția Un pas în urma serafimilor.
Premiul pentru ARTE VIZUALE i-a fost decernat lui Gheorghe Rasovszky, pentru expoziția retrospectivă aNORMAL, deschisă la MNAC în noiembrie 2017.
Premiul pentru ȘTIINȚE a ajuns la echipa revistei Știință & Tehnică pentru Marea Expediție Americană, cea mai importantă expediție din istoria de peste 70 de ani a revistei Știință & Tehnică, un proiect multimedia unic în presa românească, desfăşurat între 14 și 31 august 2017, prin care trei echipe ale revistei s-au dus în Statele Unite şi au stat de vorbă cu cercetători și profesori români din Statele Unite ale Americii, cu specialiștii NASA despre cucerirea planetei Marte cu echipaj uman şi au transmis LIVE cel mai spectaculos fenomen astronomic al anului 2017, Marea Eclipsă Americană.
Premiul pentru MUZICĂ a fost revendicat de pianista Dana Ciocârlie, care a lansat Integrala pieselor pentru pian solo de Robert Schumann. Este o premieră în istoria înregistrărilor din întreaga lume – o integrală live, alcătuită din 13 CD-uri înregistrate într-o serie de concerte şi recitaluri susţinute pe parcursul a cinci ani.
Premiul pentru EDUCAȚIE a fost obținut de Asociația Astronomică Pluto, pentru Muzeul Iluziilor, un muzeu național itinerant creat între magie, știință și educație.
Premiul pentru IMPLICARE CIVICĂ a ajuns la Melania Medeleanu și Vlad Voiculescu, pentru proiectul MagicHOME.
     Au fost acordate și trei premii speciale:
Premiul Centenar a ajuns la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca.
Premiul Excelența în Cultură a mers la Filarmonica ”George Enescu”.
Premiul Radio România 90 i-a fost acordat acordat actriței Tamara Buciuceanu-Botez
A XVIII-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural este un eveniment produs de Radio România Cultural, în parteneriat cu Teatrul Odeon și finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.Înregistrarea evenimentului va fi difuzată de TVR 3, coproducătorul galei, sâmbătă, 24 martie, de la ora 12:00.
 
(20.03.2018)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: daniel sandu, premiile radio romania cultural 2018, tamara buciuceanu-botez, un pas in urma serafimilor film

Opinii: