REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Premiile Gopo 2018 - înscrieri scurtmetraje și documentare


     Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment ce recompensează realizările anuale ale cinematografiei autohtone a ajuns la cea de-a XII-a ediție și va avea loc în martie 2018, la București.
     Anul acesta, peste 20 de filme documentare și de ficțiune lansate în cinema în 2017 sunt eligibile pentru a fi jurizate şi nominalizate la Premiile Gopo 2018. Sunt considerate eligibile pentru a fi nominalizate filmele româneşti produse în România sau realizate în regim de co-producţie, dar cu participare majoritar românească, care au avut premiera pe marile ecrane din România în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie a anului precedent şi au beneficiat de cel puţin o săptămână de difuzare cinematografică, în săli de cinema, cu acces pe bază de bilet.
     Printre filmele eligibile la titlul pentru Cel mai bun film românesc al anului 2017 se numără Ana, mon amour, câștigătorul Ursului de Argint pentru cea mai bună contribuție artistică la Berlinale, Fixeur, propunerea României la Premiile Oscar, filme cu succes la public precum Octav, Ghinionistul, 6,9 pe scara Richter, Hawaii sau Un pas în urma serafimilor. În lista filmelor eligibile se regăsesc anul acesta 4 documentare lansate în 2017: Planeta Petrila, Țara moartă, Ouăle lui Tarzan și Lovesc, deci exist. Lista completă a filmelor eligibile se regăsește pe site-ul www.premiilegopo.ro.
     În cazul filmelor eligibile la categoriile Cel mai bun film documentar și Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune, înscrierea filmului de către producători este obligatorie, pentru ca acestea să fie luate în considerare de către juriul care va decide nominalizările. Înscrierile pentru cea de-a 12-a ediție a Premiilor Gopo au loc în perioada 10-25 ianuarie 2018.
     Producătorii şi realizatorii de film documentar sau scurtmetraj din România sunt invitaţi să completeze fișa tehnică disponibilă pe site-ul oficial www.premiilegopo.ro şi să o trimită în format electronic, împreună cu link-ul de vizualizare a filmului, pe adresa de email:  alexandra.boghiu@premiilegopo.ro.
     Nominalizările la toate categoriile vor fi stabilite de un juriu de preselecţie format din profesioniști din domeniu. După anunţul nominalizărilor (cu o lună înaintea Galei), peste 450 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti vor fi invitaţi să voteze pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor din acest an, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de prestigioasa firmă de audit şi consultanţă PwC România, cu care organizatorii Premiilor Gopo au demarat un parteneriat încă din 2011.
     Gala Premiilor Gopo 2018 – ediția a 12-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și Babel Communications.
(11.01.2018)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: ana, mon amour film, filme romanesti 2017, fixeur film, ouale lui tarzan film, premii filme romanesti, premiile gopo 2018

Opinii: