Cea de-a opta ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București BIEFF s-a încheiat duminică, pe 1 aprilie. Publicul a fost și anul acesta prezent în număr impresionant la proiecțiile și evenimentele BIEFF și a demonstrat încă o dată interesul său pentru cele mai inovatoare experimente de la granița între cinema și arta vizuală.
O bună parte din proiecții au fost
sold out: printre acestea se numără cele din Competiția Internațională, concepută anul acesta sub semnul a cinci teme de acută relevanță pentru societatea contemporană –
A Lie That Tells the Truth,
Human Nature / Mother Nature,
(Self)Portrait of the Artist as a Young Man,
Embracing the Female Gaze,
Intimacy in the Digital Age.
Selecția BIEFF 2018 – realizată de directorul artistic al festivalului,
Adina Pintilie, și curatorul asociat, Dan Angelescu – a pus în discuție multiplele granițe care ne despart astăzi, fiecare film acționând ca o platformă de comunicare și ca o sursă constantă de noi perspective asupra alteritații.
Filmele premiate au fost alese de juriul BIEFF 2018, din care au făcut parte Angelika Ramlow – reprezentantă Berlinale Forum Expanded și Arsenal Institute for Film and Video Art; Bianca Lucas – selecționeră a programului European Shorts în cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo și regizoare; Cristian Neagoe – curator independent, manager al Fundației Cărturești.
Marele Premiu BIEFF 2018, în valoare de 3000 de euro, i-a fost acordat regizorului Jorge Jácome, pentru filmul
Flores și a fost oferit de Institutul
Cultural Român. Cei trei jurați și-au motivat astfel alegerea: „Pentru abordarea proaspătă și instinctivă asupra limbajului vizual; pentru faptul că dă peste cap perspectiva obișnuită asupra interacțiunii dintre umanitate și mediul înconjurător printr-un portret tandru al fricii implicite în refuzul umanității de a se înclina în fața naturii și pentru felul în care redă frumusețea unei relații fragile în mijlocul acestui univers magic, subversiv, juriul dorește să ofere Marele Premiu BIEFF 2018 scurtmetrajului
Flores, de Jorge Jácome.”
Premiul pentru Cel mai bun regizor, în valoare de 1500 de euro în servicii de postproducție, oferit de Cinelab România, i-a fost acordat lui Daniel Robin, pentru
All the Leaves Are Brown. „Premiul merge către un autor care întrepătrunde povestea sa personală cu istoria filmului experimental într-
un mod unic și care ne invită cu grație să nu lăsăm această memorie prețioasă să se [piardă]”, a motivat juriul.
Un al doilea premiu oferit de Cinelab, cu aceeași valoare, este Premiul pentru Cel mai bun concept vizual, care a mers la Boris Poljak, pentru filmul
They Just Come and Go. „Pentru compoziția sa simplă și precisă, sugestiile sale subtile și modul cathartic în care folosește muzica; pentru contemplarea sa intensă, minimalistă a unei bucăți de viață care transcende atitudini, generații și feluri de a fi prin încadrarea perfectă a tranziției de la crepuscul la răsărit, de la aventurism la maturitate, de la haosul umanității la ordinea tandră a mării.” (motivația juriului BIEFF 2018)
Mențiunea specială a juriului BIEFF i-a revenit lui Karam Natour, pentru
Through the Backdoor, „Pentru felul jucăuș în care investighează intimitatea în familie și nevoia de apropiere, filtrate prin angoasa separării de figura maternă; pentru finele sale intuiții psihologice, fără a cădea în capcana de a se lua prea în serios, ca și pentru felul simplu, dar rafinat, în care comunică vizual și performativ.” (motivația juriului BIEFF 2018)
Competiția pentru Premiul Publicului a fost foarte strânsă anul acesta, jumătate dintre filme fiind foarte aproape ca număr de voturi de primul loc. Premiul a fost acordat către două filme:
Hotaru, de William Laboury – un scurtmetraj seducător despre memorie în era digitală și despre granița dintre realitate și vis – și
What Happened to Her, de Kristy Guevara-Flanagan – un omagiu adus culturii pop și o meditație critică asupra obsesiilor noastre pentru anumite imagini.
Detalii:
BIEFF