„Prea cald pentru luna mai” – cronică de film

     Pe o pajiște de mai, un sărut din care fata se desprinde într-un târziu, speriată. „Îmi placi, dar nu te iubesc”, îi mărturisește — dealtminteri onest — colegul, adăugând gro­solan: „De ce faci pe mironosița?” Jignită, Andra fuge acasă ca să-și serbeze majoratul doar cu tata și șampanie. Introducere lirică la drama ce va urma, în stilul Mariei Callas-Dinescu de la debut (De bunăvoie și nesilit de nimeni). Dar acasă, tatăl își sărbătorește și el, cu o jună amică, hotărârea de a se recăsători. „Avem și noi dreptul la fericire”, îl convinge frumoasa nerăbdătoare, cu ochii pe aparta­ment. Fata îi surprinde și fuge din nou — dar unde? — altă situație încordată, frumos de­cupată, eficace, de o regizoare ce depășește mult faza debutului.
     La prietena de ocazie a Andrei, ceaiul e în toi, cavalerul nepoliticos de azi dimineață bea tot mai mult, și aruncă teribilist pe fereastră un vas care sparge capul cuiva. Victima e în comă, ce va face vinovatul? E adusă sub lupă, odată cu această tristă întâmplare, ado­lescența bine portretizată, evoluând între bra­vadă și inconștiență, timiditate și frondă, franchețe și cabotinism. Relații interesant anunțate, caractere oscilante, unele în curs de afirmare, mișcări și chipuri bine conduse (majoritatea studenți IATC) și o actriță deja consacrată, Magda Catone. Bravo, Callas, secvență de profesionist încercat! Accidentul însă e povestit stângaci, expediat. Dar el nu contează, cât reacțiile tinerilor și ale părinților față de întâmplare. Definirea lor în raport cu asumarea răspunderii față de accident, dar și față de întâmplările cu bună știință provocate. Aici regizoarea urmează prea îndeaproape partitura densă asigurată de Petre Sălcu­deanu, inventând mai puțin, și respectând conștiincios liniile de forță ale povestirii, înlănțuirile prea strânse de cauze și efecte. Ele o conduc spre o centrifugare a tensiunilor, pentru că fapte sunt multe și toate semnificative, nimic nu trebuie scăpat din vedere pen­tru a defini fugi de răspundere, ori asumări pripite, cedând unor presiuni, temeri și teribilisme, disperări și gesturi necugetate, o gamă întreagă de consecințe și semnificații ale unui accident. Fiecare personaj are o dramă a lui și sunt vreo șase numai adoles­cenții, plus adulții care-și au și ei complicați­ile lor. Filmul se ocupă pe rând de fiecare caz, dar exact cazul, semnificația întregului se pierde. Vrând să evite didacticismul de­monstrativ și reușind ades, un scenarist de mare vină dramatică (Vifornița, O lacrimă de fată, etc.) prea atent la justificarea fiecărei ac­țiuni, la resorturile fiecărei reacții, transformă fiecare relație principală ori secundară nouă dramă. Andra cea îndrăgostită de cole­gul care n-o iubește, dar în brațele căruia se refugiază când tatăl o sacrifică pentru tânăra lui prietenă, prietenă care, la rândul ei, are și ea dreptul la limpezirea unui provizorat, deci n-o poți condamna în întregime; tânărul ușu­ratic și laș, Matei, e de fapt și el victima unui tată cu prea multă influență ce nu lasă odrasla să-și ia răspunderea actelor sale.
     Radu, un prieten de care Matei dispune, tru­faș, doar pentru că bursierul are nevoie de bani și atunci preia o vinovăție care nu-i aparține; înfruntarea dintre un alt tată și un alt fiu, tatăl, om al legii, drept și un fiu și mai intolerant cu micile procese de conștiință ale adultului. Astfel juxtapuse secvențele ne par toate supratensionate și devin ușor artificiale, ca un expandat. Filmul nu mai curge ca viața, ci capătă un aer de laborator. Prea mult pen­tru luna mai, simt nevoia de o parafrază — mică destindere într-un film atât de concen­trat, de butucit de probleme — grave, grave. Altminteri, atmosfera de la petrecerea tineri­lor, comunicarea lor unii cu apare fi­rească pe ecran, potrivită vârstei personajelor.
     La al treilea său film, regizoarea știe să creeze atmosferă, să decupeze uneori nervos, să conducă eficace interpretă — dealtminteri cu cei maturi nu are probleme când ei se nu­mesc George Constantin, Octavian Cotescu, Silviu Stănculescu, Olga Tudorache, Eugenia Bosînceanu. Andra Marinei Procopie e con­vingător inocentă, sensibilă fără exagerare, temătoare și curajoasă în același timp. Inter­pretul lui Matei (Adrian Păduraru) strecoară pe chipul frumos și trufaș umbra de neliniște, ce anunță conștiența impasului; prietenul lui, Radu (Stelian Nistor), apare laș cu măsură, cinic fără ostentație, ironic fără autoironie (care l-ar fi anunțat mai bine). Ursuză cu haz și tandrețe, Silvia Magdei Catone bombăne, dar e prietenoasă. Evitând să dea răspunsuri în locul personajelor sale (nici ele nu le găsesc de-a lungul filmului și bine fac) scriito­rul le lasă libere perspectivele, dacă tot le-a circumscris atât de strâns biografiile.
     Grija operatorului (Vivi Drăgan Vasile) pen­tru portrete, detaliile psihologice, îl face să scape ades ansamblul, ambianța orașului, animația caracteristică. Ilustrația nu cople­șește dramele, dar nici nu le sugerează. Un film temeinic, îngrijit, deloc frivol, pentru că — iar parafrază — cu tinerețea nu-i de glu­mit, cănd ea prelungește, uneori până la im­prudență sau inconștiență, gluma.