REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Posibilitatea unei iubiri - cronică de film ”Monștri.”


     Mizând pe liniaritatea a două dintre părțile poveștii și pe afluirea lor într-o structură mai complexă în cel de-a treilea segment, filmul lui Marius Olteanu are ceva din abilitatea combinatorie a lui Michel Houellebecq din „Posibilitatea unei insule” (de unde și referința din titlu). Deși apropierea ține strict de tehnica narativă, ceva din complexitatea relației de cuplu poate fi acoperită și de termenul posibilitate.
     Dana, o corporatistă venită din provincie de la un team building, pleacă din Gara de Nord (amintesc doar predecesoarele viziuni asupra stației CFR semnate de Pintilie sau Daneliuc) spre o adresă pe care i-o indică unui șofer de taxi. Schimbă adresa și, din acel moment, începe călătoria ei de o noapte printr-un București al blocurilor, locul conviețuirilor de nevoie și al miasmelor răspândite în voie, al străzilor întunecate pe care rătăcesc femei prinse în căutarea lucrurilor mai mult sau mai puţin esențiale din existența lor, al șoferilor de taxi nemulțumiți, al rătăciților și suferinzilor. Călătoria reală are și o extensie virtuală, apeluri și mesaje pe WhatsApp cu soțul aflat în același București nocturn. Prima parte a filmului este o extensie a scurtmetrajului Scor alb, o poveste în două personaje, un șofer de taxi (același Alex Potocean) și o pasageră (Ioana Flora, prima opțiune pentru rolul Danei). Partea a doua îl aduce în prim plan (narativ) pe el, pe Arthur, actorul-protagonist al unei reclame pentru iaurt, care, între două mesaje trimise soției, inițiază și consumă o partidă amoroasă. Partea a treia este consacrată duoului conjugal (Dana-Arthur), confruntat cu probleme de conviețuire, evaluat după modelul familiei convenționale, înconjurate de copii gălăgioși și bunici cicălitori, și expus (pre)judecăților celorlalți. Acestea sunt premisele unei povești care pătrunde dincolo de aparența unei relații convenționale, poziționând familia în contextul cultural al clasei mijlocii bucureștene, cu rădăcinile bine înfipte în valorile unei societăți patriarhale, dar gata să adopte și libertățile zilei.
Bazată pe tehnica dezvăluirilor progresive, linia narativă a filmului îmbină elementele primelor două părți într-o fuziune temporală și o complementaritate spațială: traseul Danei, din prima parte, se completează cu aventura lui Arthur, din partea a doua. Această modalitate de construcție a poveștii are un model, indicat chiar de Marius Olteanu (într-un interviu din Ziarul Metropolis): filmul Certain Women (regia Kelly Reichardt), împletirea a trei povești bazate pe intersectarea traseelor de viață a patru femei dintr-un orășel american. În filme de acest tip, narațiunea se construiește progresiv prin acumularea de informații, finalul dezvăluind vederea de ansamblu, în care fiecare componentă este repoziționată și reevaluată. Filmul lui Marius Olteanu se bazează pe o inițială progresie în orb (prima parte), pe o acumulare de date complementare (partea a doua) și pe o finală vedere de ansamblu, cu marcarea datelor de mediu și provocarea unor răsturnări de situație (partea a treia). Coerența, cursivitatea și construirea sensului la nivelul poveștii ține de abilitatea de asamblare a acestor părți, de capacitatea de a menține interesul spectatorilor pe dezvoltările individuale și pe doza de surpriză adusă de episodul final. Marius Olteanu dirijează abil meandrele poveștii, are o strategie de dezvăluire (și, respectiv, de ascundere) a informațiilor relevante, plasează personajele în contexte caracterizante. Își construiește filmul din poziția unui narator omniscient care dezvăluie strategic fragmente din biografia cuplului, întinde capcana distanțării sau apropierii față de personaje, le poziționează în încadraturi variabile. Regizorul ajustează permanent forma filmică la conținut, mizează pe cadrele strânse în primele două segmente ale filmului și pe unele mai largi în cel de-al treilea, adaptează la fiecare fragment forma și mărimea ecranului, dirijează ochiul spectatorului spre detalii selectate, disociază planul sonor de cel vizual. Apare astfel senzația unui realism disociat, analitic, exploatat pentru a servi narațiunea și pentru a expune diferit două povești îngemănate și una comună. Dar, din această supremație regizorală, apar și câteva probleme: insuficienta conturare a unei biografii anterioare a personajelor, senzația de receptare dirijată, artificialitatea unor construcții dramaturgice.
Alături de directorul de imagine Luchian Ciobanu, regizorul schițează un București nocturn, plin de ascunderi, și unul diurn, al dezvăluirilor, structurează două registre de spațialitate, al exteriorului și al interiorului, echilibrează spațiul ei și al lui, definește zona formală a conviețuirii. Estetica vizuală se adaptează fiecărei părți narative prin trecerea de la cadrele strânse, predominante în primele două părţi, la cadrele largi din ultima parte, prin construirea unor mari contraste: între reflexiile din prima parte și lumina uniformizatoare din cea de-a doua, între interioarele folosite, între gara de început și pasajul peste calea ferată din final.
Judith State și Cristian Popa formează unul dintre cele mai tensionate cupluri din cinemaul românesc (un mare atu al filmului): ea are forța de a elibera pe ecran suferință, el are marea calitate de a părea tot timpul detașat, non-prezent în acțiunile comune. Nimic mai potrivit pentru o demonstrație de bestiar familial cu diverși monștri.
(Revista Film nr.3/2019)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: marilena iliesiu, marius olteanu regizor, monstri. film

Opinii: