REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Petre Bokor filmul – gag


     Cu ani în urmă caricaturist, Petre Bokor, consecvent cu sine însuşi, şi-a găsit genul încă din primii ani de facultate. În filmele sale de Institut, pornind de la o situaţie dramatică, pe măsură ce o defineşte şi o desfăşoară, el aglomerează gag–urile până când întregul film se dovedeşte a fi un gag. În Fredonând un recviem de pildă, eroul se pomeneşte, printr-un concurs de împrejurări, având o viaţă «în plus», alta decât cea de până atunci. Asta îi dă prilejul nedorit să-şi inventarieze trecerea prin lume, valoarea. Filmul are un final deschis. La fel, şi în primul său film Manechinul bine temperat: fata, după ce i-a murit soţul, manechinul, se duce să-şi aleagă un alt manechin, un alt soţ. Relaţia e inversată, deşi identică în Concert de cameră de hotel, unde eroul, după ce e părăsit de iubita pe care şi-o crease, începe, încrezător, să-şi creeze o altă iubită. Această unicitate, este, într-un fel, clemenţa autorului faţă de personajele sale, şansa pe care le-o acordă totdeauna, după ce le-a distrus. Şi această ultimă şansă le şi face verosimile, credibile. 
(Cinema nr. 4, aprilie 1971)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: eva havas, petre bokor

Opinii: