REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Pentru prima dată


     Nu mai e nici o îndoială, 432 (adică 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile) este filmul European al anului. Festivalurile se bat să-l aibă în program, distribuitorii îl cumpără, critica îl elogiază, spectatorii îl aplaudă. Fără falsă modestie, au și de ce să o facă.
     În plus, pentru cinematografia română, 432 reprezintă și o multiplă premieră. În ordine cronologică: pentru prima dată Cristian Mungiu abordează registrul dramatic; pentru prima dată primim “Palme d´or” la Cannes în competiția lungmetrajelor de ficțiune; pentru prima dată unui film românesc i se acordă două premii ale Federației internaționale a criticilor de film (FIPRESCI): unul la Cannes și altul pentru cel mai bun film al anului care se va decerna cu mare pompă la Berlin, în decembrie; pentru prima dată (după 1989) un film va ajunge în orașele care nu mai au săli de cinema în funcțiune datorită unei caravane cinematografice care timp de o lună va face înconjurul țării. Putem afirma fără să gresim că 432 este un eveniment fără precedent și cu bătaie mult mai lungă decât zona cinematografică. Formula “ambasador al României” este un automatism verbal pe care urăsc să-l folosesc, dar acest film a făcut să se vorbesască în ultimele luni despre țara noastră mai mult chiar decât Cristi Chivu și dilemele lui “existențiale” (Real Madrid sau FC Barcelona sau Inter Milano?). Simplul fapt că un eveniment cultural bate în notorietate fotbalul nu e de ici de colo.
     Întrebarea care se pune acum este cum va reacționa publicul românesc la acest film? Pe de o parte premiul de la Cannes și vâlva aferentă le va impune multora și îi va face să se gândească de două ori înainte de a-și da cu părerea. Pe de altă parte succesul din străinătate a ridicat orizontul de așteptare foarte sus și povestea cu pomul lăudat și sacul mare poate funcționa. Ar fi păcat pentru că după părerea mea 432 este un film fără cusur.
     O poveste aparent simplă și banală, un mod de a o spune obiectiv și detașat, un dialog bine dozat și extrem de autentic, trei personaje la construcția cărora contribuie fiecare gest, fiecare privire, fiecare frântură de frază, fiecare tăcere, trei actori impecabili care se confundă într-o asemenea măsură cu eroii lor încât cu greu ți-i mai poți imagina interpretând alte partituri. Din aceste elemente se compune ceea ce regizorul-scenarist a vrut să fie “o felie de viață” decupată dintr-un continuum care este Viața însăși.
     Văzând acest film nu știi ce să admiri mai întâi. Faptul că după cinci ani în care s-a ocupat mai mult de publicitate, Cristian Mungiu nu numai că nu și-a pierdut abilitatea de a face un lungmetraj de valoarea debutului său cu Occident, ci s-a împlinit, a crescut, s-a maturizat. Sau faptul că a avut curajul de a renunța la ceea ce părea a fi sa qualité maitraisse, adică umorul, ironia blândă, plăcerea de a se juca cu spectatorul și de a-i face cu ochiul, servindu-i în schimb niște adevăruri pe alocuri greu de suportat care-l prind ca într-o menghină de la începutul și până la sfârșitul filmului. Sau lipsa de excese și de mitocănie la care mulți regizori ar fi apelat nevrând să înțeleagă că o dublă partidă de sex poate fi mai puternică atunci când se consumă în afara cadrului decât pe ecran. Mungiu se dovedește a fi pudic, dar deloc blând și, mai ales, nu vrea să facă concesii. I s-a atras atenția că primplanul foetusului de 4 luni 3 săptămâni și 2 zile, lepădat de studentă cu ajutorul felcerului, ar putea să-i închidă drumul spre piețele de distribuție mai pudice (Vaticanul a reacționat deja, America inclusiv Oscarurile, nu știm ce va face), dar el și-a asumat fără să șovăie riscul pentru că avea nevoie de acea imagine.
     Așa simplu și banal cum e în aparență, filmul lui Mungiu poate genera exegeze complexe. Poate va veni și vremea lor.
 

 


Galerie Foto

Cuvinte cheie: 4 luni, 3 saptamani si 2 zile film, cristian mungiu

Opinii: