REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film

Pe bâjbâite


     Un film românesc independent (adică făcut fără sprijinul Centrului Național al Cinematografiei), care din păcate nu are de arătat decât pretenții naive.
     În filmul lor de debut, Despre alte mame, regizorii și scenariștii Mihai lonescu și Tiberiu lordan bâjbâie după ceva ce-ar dori să spună și după o tehnică de a spune acel ceva. E frumos din partea lor că bâjbâie pe bani scoși din buzunarul propriu, dar adevărul crud e că sunt încă foarte departe de a fi gasit ceva care să merite arătat lumii. Filmul e despre cinci băieți (pe care scenariștii nu se pricep deloc să-i diferențieze prin comportament, prin vorbire sau prin orice altceva) care filmează un reportaj în Gara de Nord, iar în pauze vorbesc despre una-alta, dar mai ales despre mame. Stilul e pe bază de cadre lungi și de timpi morți, ca în multe filme românești importante, numai că, aici, dozajul e complet greșit: cei cinci ba spun numai lucruri relevante la tema filmului (una-două vine vorba de mame, de zici că a tunat și i-a adunat - o echipă de filmare ai cărei membri suferă cu toții de fixații materne), ba irosesc minute întregi din durata filmului făcând și spunând lucruri fără niciun fel de relevanță. Ca într-o piesă naiv-sinceră, scrisă și pusă în scenă de niște liceeni, personajele n-au nevoie decât de pretexte dintre cele mai firave ca să-și facă unii altora confesiuni sau ca să depene amintiri, care reușesc invariabil să smulga colectivului exclamații exagerate de mirare; la același nivel de stângăcie sunt și momentele de „punere în abis”, când cei cinci încep să dezbată cum ar arata un film despre ziua petrecută de ei în gară. Regia nu se remarcă prin idei și nici măcar prin vreun nivel decent de dexteritate - o secvență în care băieții vorbesc în același timp la telefoanele lor mobile e construită dintr-o serie de cadre în care contează doar câte unul dintre ei, iar ceilalți nici măcar nu se aud.
 
 
(24-FUN)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: andrei gorzo, despre alte mame, despre alte mame film, mihai ionescu, tiberiu iordan

Opinii:

0 Comentarii


Adaugă un comentariu