REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„P” – prospecţii


     Un viitor film al cărui titlu este, deocamdată, o iniţială, litera „P”, semnul convenţional al oricărei încărcături periculoase. Un viitor film al cărui subiect trece acum prin metamorfoza decupajului regizoral, acea etapă dintre scenariul literar şi peliculă, definitorie pentru etalarea concepţiei despre acţiune, stil, mesaj al celui chemat să transpună o dramaturgie împărţită pe secvenţe cinematografice, în forma finală de expresie a aparatului de filmat.
     Ca întotdeauna, în această fază, scenariul literar promite, regizorul este entuziasmat, operatorul speră să-şi dea întreaga măsură, breasla îşi manifestă confraternul scepticism, critica trece după colţ în expectativă, spectatorii cred că, în sfârşit… măcar acum... mai bine mai târziu decât niciodată, într-un cuvânt, deplină atmosferă „creatoare”.
     „P” s-a inspirat dintr-o întâmplare petrecută în realitate, anul trecut, la Galaţi, 90 de minute decisive din viaţa unui oraş şi a locuitorilor săi, constrânşi pe neaşteptate să trăiască sub o teribilă sabie a lui Damocles, apărută implacabil deasupra lor. Un cargou panamez, care coboară pe Dunăre, încărcat cu azotat de amoniu, ia foc şi este părăsit de echipajul îngrozit de iminenţa exploziei. Moartea se apropie în derivă de un oraş care încă nu ştie cât de gravă este ameninţarea ce planează asupra lui. Cine şi cum va reuşi să înlăture ameninţarea? Oamenii trăiesc o dimineaţă de duminică din pragul primăverii, este una dintre acele zile în care totul pare a vorbi numai de pace şi tihnă. Dunărea este traversată de luntrile unei zgomotoase nunţi pescăreşti, viata se scurge paşnic, copiii oraşului ies la o sărbătoare de-a lor, constructorii de nave se pregătesc pentru o lansare festivă, şi deodată, pe neaşteptate, se insinuează pericolul care îi ameninţă deopotrivă pe toţi. Cinematografic, 90 de minute de suspense într-o luptă ce pare inegală, dar pe care oamenii vor trebui s-o câştige. Or, în astfel de situaţii, tot ce este omenesc, nu ne poate fi străin, Va exploda sau nu va exploda moartea din pântecul vasului incendiat? Veţi spune, probabil, că ştiţi dinainte finalul, că nenorocirea nu se va produce, doar mărturie stă însăşi realitatea din care s-a inspirat povestea... Şi totuşi...
     Dar despre acest „şi totuşi,..” va povesti viitorul film pe care îl va realiza în această primăvară regizorul Mircea Drăgan. Scenaristul şi-a făcut datoria şi singura lui dorinţă este ca filmul de pe ecranul minţii lui să coincidă cu cel de pe ecranul minţii regizorului şi ambele să dea Cezarului — spectatorul — ce este al Cezarului: satisfacţia de a vedea un Film.
 
(Cinema nr. 4, aprilie 1972)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: despre scenariu de film, explozia film, ioan grigorescu, mircea dragan

Opinii: