REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



One World Romania #14. Ziua 2


     A doua zi de festival va introduce în forță tematica centrală a prezentei ediții, și anume experiența feminină și luptele feministe. Vor fi proiectate două din filmele lui Valie Export, una dintre personalitățile legendare ale artelor contemporane europene, iar retrospectiva Ulrike Ottinger va continua cu un al doilea film-fluviu. De asemenea, tot azi va avea loc deschiderea celei de-a șaptea ediții a programului Kinedok.
Competiția internațională
 
Scufița roșie” - Cinema Elvire Popesco, ora 17.15
 
Un rezultat neașteptat al campaniilor feministe de-a lungul timpului este că adesea vechile generații nu înțeleg revolta celor tinere: pentru mulți dintre membrii celor dintâi, lupta este ca și câștigată. Aceasta este perspectiva pe care o apără Juliana, bunica regizoarei Tatiana Mazú González. Sub ochiul atent al aparatului de filmat al nepoatei, ea își descrie copilăria petrecută în slujba unor rude care o maltratau, apoi tinerețea în serviciul marii burghezii din regiune, ca bonă, și în sfârșit emanciparea, atunci când se hotărăște să-și câștige singură traiul în Buenos Aires, folosindu-se de îndemânarea ei de croitoreasă.
Această decizie curajoasă nu i-a adus bunăstarea, a trebuit să lupte în continuare împotriva angajatorilor necinstiți sau abuzivi. Într-una din cele mai elocvente momente din film, Juliana se revoltă împotriva a ceea ce vede ca inconștiența claselor de jos de a avea în continuare mulți copii, cu toate că au acces la educație sexuală și contracepție. După tirada ei, pe care nepoata o contrazice moale, tânăra îi mărturisește că a fost și ea însărcinată, dar că a avortat fiindcă nu dorea un copil. Bătrâna tace, confruntată cu complexitatea condiției feminine.
„Nici unul din ei nu zice un cuvânt” - Cinema Muzeul Țăranului, ora 15.30
Acest scurt documentar lipsit de cuvinte, dar nu și de sunete ale vieții exterioare, surprinde viața de zi cu zi a unei comunități formate, în mare parte, din femei și din bărbați suferind de autism. Încă din 1967 realizatorul Jacques Lin a trăit alături de ei, în cadrul unui experiment medical inițiat de legendarul Fernand Deligny și i-a filmat în timpul activităților cotidiene. Neavând comentarii și alte informații care să explice în ce consta experimentul - după toate aparențele, reușit - al lui Deligny și neprezentându-i individual pe protagoniști, „Niciunul din ei nu zice un cuvânt” mai degrabă funcționează precum un home movie adresat în primul rând celor din imagini și apropiaților lor. Doar că abordarea tandră, caldă, din interior, a lui Lin, pe care toți cei din fața camerei par să o accepte fără niciun fel de inhibiții, creează un portret colectiv al unor oameni trăind în armonie și, dincolo de dizabilitățile care i-au marcat pe nedrept, bucurându-se de fiecare clipă petrecută în acest mediu. 
„Pasajul de sud-est” - Cinemateca Eforie, ora 15.00
În această capodoperă densă și complexă, întinsă pe durata a șase ore și cuprinzând trei părți distincte, Ulrike Ottinger își consemnează notițele din călătoria prin locuri ale Europei care ar trebui să fie mai puțin exotice pentru occidentali decât taigaua siberiană, Japonia, China sau alte regiuni pe care le-a vizitat în trecut, însoțită de aparatul de filmat. Sunt orașe și sate din țări precum Ucraina, Turcia, Ungaria sau România - cea din urmă surprinsă cu puțin înaintea aderării la Uniunea Europeană, ceea ce constituie, pentru un spectator de aici, o întoarcere fascinantă în timp. Sunt spații în care trecutul și prezentul se suprapun în moduri dintre cele mai contradictorii, aparținând unor foste imperii și culturi eclectice, ce cuprindeau populații cu origini și de etnii extrem de diverse. Felul tandru, curios, niciodată intruziv în care Ottinger captează mici frânturi din viața de zi cu zi a localnicilor, sau - foarte des - în care imortalizează portrete scurte ale unor femei în timp ce muncesc poziționează spectatorul în cea mai bună stare de contemplare posibilă
Evenimentul zilei
 
Corp fluid. Istorii personale întrupate”- Cinema Elvire Popesco, ora 17.45
 
„CorpFluid. Istorii personale întrupate” este deopotrivă un manifest și o invitație la introspecție. Concertul performativ își propune să chestioneze relația noastră cu propriul corp, imaginea de sine și modelele sociale care o influențează.
Performance-ul este bazat pe istorii personale de devenire pe teme de bullying, discriminare pe baza orientării sexuale, colorism și rasism. 
 Ziua de ieri s-a distins prin începutul retrospective dedicate cineastei Ulrike Ottinger, cu un film de ficțiune și un documentar. Tot atunci am avut ocazia să proiectăm primul film din competiția internațională, să urărim variate ipostazei ale femeii aflate în spatele camerei de filmat și să reluăm programele Cineclubului OWR dedicate lui Jean Mihail și Paul Călinescu, de data aceasta într-o sală de cinema (Cinemateca Eforie).
Găsiți programul complet al festivalului aici. Biletele se pot achiziționa de pe platforma Eventbook.
(13.06.2021)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: one world romania 2021

Opinii: