În prestigioasa „Quinzaine de Réalisateurs” (secțiune paralelă și necompetitivă a festivalului, ajunsă la a 34 a ediție) a fost prezentat Occident de Cristian Mungiu (n. 1968). Un film românesc de debut, primit la Cannes de o sală plină ochi, cu aplauze și cu hohote de râs. O comedie inteligentă, dintr-o (și despre) „o țară tristă, plină de umor”... Dincolo de dialogul spiritual, dincolo de gaguri, dincolo de săgeata deriziunii (țintind, deopotrivă, Orientul și Occidentul), descoperi un fond sentimental, adevărat și profund; e vorba despre destin, dragoste, supraviețuire, într-o lume săracă și debusolată, în care funcționează ― mai ales la nivelul „tinerei generații” ― magia Occidentului, mitul salvării prin „plecare”...
Un tânăr absolvent de silvicultură, fără slujbă și fără casă, dar cu un farmec special, de copil bun, încăpățânat în nehotărârile lui (jucat de Alexandru Papadopol); o educatoare de grădiniță (Anca Androne), care vrea să scape ― via Occident ― de viața mizerabilă; o poetesă veleitară, destinată mereu să „ia plasă” (Tania Popa); un colonel vulpoi-bonom, în prag de pensie (Dorel Vișan), responsabil, în revista poliției, de rubrica „Despre viață, cu cărțile pe față” și compunând, împreună cu Tora Vasilescu și Coca Bloos, un savuros triunghi conjugal... O galerie de personaje vii, prinse în vârtejul unui kitsch monumental (la un moment dat, în casa colonelului apare și o statuie a lui Venus, cu un ceas în burtă!)... Erupții de umor negru: imaginați-vi-l pe Gyuri Pascu încercând să lichideze o bătrânică atașantă (Eugenia Bosânceanu), înfundând-o cu zahăr! Și multe altele încă! Un scenariu de o sclipitoare ingeniozitate narativă (scris de Cristian Mungiu) și o demonstrație de virtuozitate regizorală. Aceeași poveste e reluată de trei ori, din trei unghiuri diferite; fiecare nouă variantă aduce cu ea surprize, completări, răsturnări de situații și de psihologii; iar varianta cea mai completă e varianta a patra, care se compune în capul spectatorului, din combinarea întru simultaneitate a celorlalte trei. Se știe, de la Rashomon și până la E pericoloso sporgersi, procedeul a fost deseori practicat, cu cele mai diverse rezultate; semnificativ nu e procedeul în sine, ci efectul lui, bucuria unui joc de puzzle proaspăt, pe tema (muzicală) Noi în anul 2000!...
Au fost prezenți, la masa unei conferințe de presă extrem de favorabile, regizorul Cristian Mungiu, producătorul Dan Badea, actorii Anca Androne, Tania Popa, Alexandru Papadopol. O voce de la conferința de presă a spus că acest Occident românesc ar merita premiul Camera d'Or (toate filmele de debut ale Cannes-ului, indiferent de secțiune, candidează la premiul pentru cel mai bun film de debut, pentru care există un juriu special, condus în 2002 de Geraldine Chaplin). Am aflat, printre altele, cu acest prilej că Occident a fost realizat cu numai 50% fonduri de stat (CNC), cu buget mic, în condiții de pitorească austeritate (de pildă, toate zgomotele din banda sonoră a filmului le-a făcut... regizorul!). Am mai aflat că distribuția internațională e deocamdata o nebuloasă. Păcat, pentru că Occident e un film care ar putea fi văzut cu plăcere și de publicul din lumea largă, nu numai de publicul sofisticat al Cannes-ului.
Am văzut în presa străină ― pornind de la prezența în competiție, în ultimii ani, a lui Lucian Pintilie și Mircea Daneliuc și în Quinzaine a lui Nae Caranfil, a lui Cristi Puiu, anul trecut, și acum a lui Cristian Mungiu ― comentarii vorbind despre o „renaștere a cinematografului românesc”. Cine știe? Poate că de la distanță lucrurile se văd, uneori, mai limpede?
