REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Dana Comnea - O fişă pe lună


— Debutul?
— Debutul, ca şi mica mea istorie artistică stau sub semnul banalităţii şi sunt lipsite de interes publicistic, mărturiseşte cu modestie Dana Comnea. Prima senzaţie de actor am avut-o în liceu când recitam Puşkin, Maiakovski, atunci am simţit pentru prima dată fiorul pe care ţi-l dă intimitatea cu publicul. Doream să devin o actriţă dar îmi lipsea curajul. Îmi spuneam ori poţi fi ca Aura Buzescu, ori mai bine renunţi.
— Pregătirea profesională?
— Institutul de Artă Cinematografică. Intrasem cu brio şi felicitări. Numai ochiul exact de cineast al lui Jean Georgescu observase, după ce m-a lăudat: „Ai un uşor strabism, dar merge. Îţi poate crea o particularitate interesantă.” A urmat o muncă pe care n-o cunoşteam: lecţiile de mimică cu Mihai Popescu, la care mă simţeam stingheră, înfricoşată. Prima probă de film în anul I a fost însă atât de proastă încât m-a determinat să trec la secţia de teatru. Şi totuşi, în ultimul an de institut, Cojar a avut curajul să mă propună pentru probă la Alarmă în munţi. Şi am reuşit.
— Teatrul?
— După absolvirea Institutului am jucat 2 ani la Teatrul din Galaţi, apoi în Bucureşti la Teatrul Giuleşti.
— Filmul?
— Cum spuneam, primul şi neaşteptatul meu rol a fost Codiţa din Alarmă în munţi. Desigur nu a fost o revelaţie dar se întrevedeau premisele unei reuşite. Au urmat însă filme de care nu îmi face plăcere să-mi amintesc: Râpa dracului, Cinci oameni la drum. Din fericire lumea, ca şi mine, le-a uitat. Apoi am interpretat roluri de mică întindere dar complexe ca dramaturgie în Viaţa nu iartă, Anotimpurile şi recent Bucureştiul văzut de Mihai Iacob.
— Televiziunea?
— Am avut numai câteva apariţii. În afară de spectacolele televizate am interpretat mai recent rolul Margaretei Gautier într-un medalion teatral. De multe ori am recitat poezie.
— Credeţi că poezia a contribuit în mod deosebit la formarea dv. artistică?
— Da. În profesiunea noastră în care nu depindem numai de noi, ci mult, foarte mult de regizor, public şi critici, singură — poezia — îţi poate oferi independenţa artistică. Când reciţi eşti singurul stăpân al scenei, comunici direct cu publicul. Eu i-am rămas credincioasă. Nici teatrul nu mă interesează atunci când nu se apropie acea zonă poetică aptă să transmită înfiorarea, elevaţia emoţională şi spirituală proprie poeziei.
— Vă satisface viaţa spirituală a actorilor?
— Din ce în ce mai mult. Descopăr la ei o preocupare mereu mai serioasă pentru lucrurile de esenţă. Întâlnirile cu colegii mei nu mă dezamăgesc, nu-i găsesc rămaşi pe loc. Draga Olteanu, Amza Pellea şi alţii au evoluat interesant şi ca oameni şi ca artişti.
— Cu ce regizor de film străin aţi dori să lucraţi?
— Fellini, în special atunci când pătrunde în zonele subconştientului fiinţei omeneşti.
— Ce actor străin v-aţi alege ca partener?
— Mastroianni.
— Ce actriţă v-a influenţat?
— Simone Signoret.
— Ce pasiune aveţi în afară de teatru şi film?
— Natura. 
 
(Cinema nr. 5, mai 1967)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: adina darian, dana comnea, interviu, portret

Opinii: