Roxanne nu este în principal un film despre o femeie, aşa cum ne promite titlul, ci despre un bărbat. Numele lui: Octavian Ionescu zis Tavi. Are vreo 40 şi... de ani (el spune „n-am încă 50”), necăsătorit pentru că mai vrea încă să copilărească, adică să trăiască alături de Oana care se speteşte muncind şi câştigă mai bine decât el şi pe care nu prea dă semne că ar vrea s-o ceară de nevastă. Tavi e destul de dezocupat pentru că şi-a deschis o firmuliţă de DTP acasă, în care el este şi patron şi unic angajat, iar revista pentru care lucrează cam trage să moară. Aşa că îşi petrece mare parte din zi conversând şi jucând biliard cu prietenul său Creţu sau vizitându-şi mama care dă semne de Alzheimer şi ar trebui internată într-un spital-azil până nu apucă să facă un pocinog major. În afară de afecţiunea reală pentru mama lui, Tavi nu pare să aibă mari disponibilităţi sentimentale. Nici în prezent cu Oana, care reprezintă pentru el mai degrabă un punct de echilibru. Nici în trecut cu Roxana, o colegă de şcoală cu care după o petrecere a avut un episod fierbinte şi despre care acum nu-şi mai amiteşte decât că era punckistă. Atât fata cât şi aventura ar fi rămas date uitării, dacă Tavi n-ar fi avut tam-nesam curiozitatea să scociorască prin arhiva securităţii cerându-şi propriul dosar. Cândva, dintr-o prostie copilărească, intrase în vizorul „băieţilor” şi cu concursul unui turnător s-a ales cu un dosar consistent. E limpede că turnătorul era cineva din preajma lui, un coleg. Putea fi oricine. Şi astfel se instalează suspiciunea generalizată şi totodată îndoiala. Dar dosarul îi oferă şi o altă supriză majoră: conform declaraţiei Roxanei, băiatul ei cel mare ar putea fi al lui şi nu al doctorului Sandu Berescu cu care e măritată. Glanda paternă a lui Tavi se trezeşte brusc, riscând să compromită viaţa aparent fericită a familiei Berescu, dar şi relaţia lui cu Oana.
Acest adolescent întârziat, uşor iresponsabil şi destul de egoist, nu este singurul reprezentant al sexului tare. Celelalte două exemplare – Creţu şi Sandu – sunt ipostaze ale bărbatului realizat, familist, care ştie ce vrea de la viaţă şi nu pregetă să-şi arate mulţumirea de sine. Raportaţi la Tavi, Creţu are rolul confidentului, iar Sandu – cel al rivalului. Peisajul masculin se completează cu Victor, băiat frumos şi cu succes la fete, căruia părinţii i-au dat voie să le aducă acasă iar el profită din plin de această permisiune.
În aparenţă Roxana e modelul femeii împlinite. Are un bărbat care o iubeşte (sau cel puţin aşa zice ea), e mama a trei băieţi, are propria sa afacere (un magazin de decoraţiuni interioare), locuieşte într-o vilă elegantă şi conduce o maşină 4x4. De fapt, cine e Roxana? O fată frumoasă, cu „păsărica prea zglobie” (e caracterizarea lui Creţu care a avut şi el parte de favorurile ei), care s-a căsătorit la ananghie cu Sandu, al cărui tată, doctor ginecolog putea să o ajute să avorteze copilul lui Tavi. Dar nici un moment nu reiese că între ea şi Tavi ar fi fost un mare amor. Victor a fost mai degrabă un accident. Astfel se justifică şi titlul, pentru că putem spune că
Roxanne este un film pe tema femeii ca obiect în universul masculin.
Vali Hotea, regizor debutant cu experienţă de televiziune (ceea ce se simte) şi-a propus şi a reuşit să facă un film simplu şi cursiv ca structură narativă, fără artificii inutile, dar bine echilibrat prin câteva simetrii cum ar fi de pildă cele două scene de mărturisiri (Tavi-Roxana; Tavi-Sandu) a căror asemănare e accentuată şi prin ambianţe similare. Un film care mizează mult pe personaje şi pe interpreţii lor. Un Şerban Pavlu într-o bună formă, demonstrându-şi capacitatea de a nu se repeta de la un rol la altul (
Toată lumea din familia noastră,
Câinele japonez, ca să nu mai vorbim despre rolul fără cuvinte din scurtmetrajul
Bad Penny). Un Andrei Vancica plin de naturaleţe şi nerv (ca şi în
Boogie, de altfel). Un Mihai Călin corect în rolul lui Sandu Berescu, deşi scena autodenunţării din final putea fi mai nuanţată. O Diana Dumbravă a cărei monoexpresivitate voită derivă din, dar şi contribuie la linearitatea personajului titular. O Valeria Seciu perfectă în rolul mamei (ca şi în compoziţiile anterioare din
Aurora,
Sunt o babă comunistă). Şi un tânăr debutant dezinvolt şi cu aplomb – Anghel Damian.
