REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​O cupă de lucru


     Secțiunea: documentar științific
     Câteva zile, în câteva săli de proiecţie, re­partizate „pe genuri”, câteva jurii au văzut-plăcut-premiat zeci de filme documentare din producţia 1982 a studioului „Sahia". Totul s-a petrecut cu uşile închise, adică în ab­senţa publicului. Avem de-a face, aşadar, cu un fel de festival de uz intern. Rostul lui nu e, bănuiesc, palmaresul, țintele nu sunt cupele, fie ele şi de cristal. Rostul e caracterul de lu­cru, ținta e răspunsul la întrebarea: ce-i de făcut pentru ca documentarele noastre să fie mai adevărate, deci mai interesante, deci mai competitive? Dată fiind circulaţia nu prea rit­mică şi nu prea accelerată a documentarelor pe marele şi pe micul ecran, ar fi de dorit, în viitor — cu un plus garantat de bătaie de cap în contul organizatorilor — ar fi de dorit, zic, lansarea la public a „Cupei de cristal”.
     Secţiunea „știinţă popularizată”. Peste 500 de filme din 1961 până azi. Juriul a văzut, în concurs, 20. Formula: „subiect ştiinţific”, pe adresa şi pe înţelesul tuturor, cale de zece minute. Genul e dificil: în primul rând trebuie respectat adevărul ştiinţific, dar tot în primul rând trebuie respectat locul geometric al înţe­legerii şi interesului „tuturor”, trebuie aflat echilibrul între accesibil şi inaccesibil — în materie de „popularizare a ştiinţei de la ba­bește la păsăreşte, nefiind, se pare, decât un pas. Genul este doar în aparență arid: Corpul uman, la TV, nu eclipsează chiar şi un „Papil­lon”? Sau amintiţi-vă Conexiunile... Revenind însă la „Cupa de cristal”, pentru că nu numai durata e limitată, dar şi cea a cronici lor, sar peste descrierea „lucrurilor bune”, sar peste informațiile incitante, sar peste impulsurile care urmează unei vizionări în bloc (să alergi la Panduri să-ţi faci o investigaţie cu ultrasunete? să fugi la Apimondia după polen şi propolis?), sar peste senzația de consonanţă cu problemele energetice ale planetei cu ecografia, cu teoria biostructurală, sar peste imaginile de virtuozitate tehnică (odiseea spaţială pe o lamă de microscop), sar peste palmares (chiar şi peste locul I — Ano­timpul păsărilor, regia Paul Mateescu, imaginea Gr. Corpăcescu), sar peste nume de rea­lizatori cu zeci de filme la activ (regizori ca Doru Cheşu, Mircea Popescu, Ladislau Karda, redactori ca loana Popescu), sar peste incontestabilul volum de muncă pe ca­re-l presupune sus-numita secţie şi selecție, sar peste toate aceste lucruri bune, din con­vingerea că, fiind vorba de o „cupă de lucru”, mai eficientă decât constatarea plusurilor e detectarea unor puncte nevralgice. Cum ar fi: 1) Lipsa de personalitate a filmelor. Indiferent de subiect, fiecare seamănă cu fiecare. 2) Structura dramaturgică: rigidă, ilustrativistă, fără suspans, ignorându-și, parcă, tocmai misiunea de căpătâi — popularizarea ştiinței. Interogație retorică: poți oare să popularizezi cu adevărat fără să captivezi?... 3) Comenta­riul: când searbăd, când pompos (şi aici ex­cepţiile confirmă regula), cultivând cu volup­tate șabloanele: ,,o pagina din marea carte a naturii”, zice un film, „o pagină din marea carte a cunoașterii umane”, zice altul; pe ecran vezi o cascadă şi glasul te anunță: „la măreția cascadelor se adaugă şi efectul fo­nic”! Parafrazând, aş spune că la măreţia co­mentariului se adaugă şi efectul lecturii: ce­remonioasă, monotonă, s-o recunoaştem fără supărare — adormitoare. De aici şi de aceea, repet, filmele nu te prind. Le urmăreşti cu bu­năvoinţă, niciodată cu sufletul la gură. Și atunci? Întru decrisparea filmelor noastre de ştanţă popularizată ar fi recomandabilă, cred, atragerea, în zonă, a unor personalitaji ale ştiinței contemporane şi implicarea lor în procesul de cine-fabricaţie, nu doar în calitate de consultanți, ci chiar de coscenarişti. Binevenită ar fi şi specializarea unor... „bacali” ai Sahiei. A propos de Bacalu, aflaţi că unele emisiuni TV obişnuiesc să transmită filme ale studioului Sahia, dar, pe cât de incredibil pe atât de sistematic, le transmit fără generic! lată deci, stimaţi te­lespectatori, că mai vedeţi, totuşi, documen­tare Sahia, dar fără să o știți. 
(Cinema nr. 1, ianuarie 1983)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: doru chesu, eugenia voda, mircea popescu, scurtmetraj documentar

Opinii: