Prima premieră cinematografică românească a anului are loc mâine cu filmul
Niki Ardelean, colonel în rezervă, film semnat de Lucian Pintilie, după scenariul lui Cristi Puiu și Răzvan Rădulescu. Cum la avanpremiera de la Gala Filmului Românesc echipa și regizorul nu au urcat pe scenă la întâlnirea cu publicul, l-am întrebat pe autorul filmului, Lucian Pintilie, dacă va urca pe scenă după proiecție.
― Se zvonește că diseară la premiera lui
Niki Ardelean, colonel în rezervă de la Scala nu veți urca pe scenă.
― Zvonul e corect. Nu voi urca pe scenă. Nici eu, nici echipa.
― De ce?
― Pentru a evita fie un spectacol grotesc-festiv gen „pupat Piața Independenții”, fie o scenă jalnică de mahala.
― Adică?
― Bine, o să vă povestesc pe scurt. Pe data de 1 noiembrie 2003 a avut loc, în cadrul Galei Filmului Românesc, la cinematograful Patria, proiecția filmului meu
Niki Ardelean, colonel în rezervă, cu scenariul scris de Puiu Cristi și Răzvan Rădulescu. Puiu Cristi (despre celălalt, denigrator mărunt, fără statut de creație, nu va fi vorba aici) asista la această avanpremieră.
Pe data de 9 noiembrie 2003 ― în cadrul emisiunii „Cutia neagră” a Danei Deac (Antena 1) ― Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Ioan Groșan, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț și Răzvan Vasilescu (care în naivitatea lui încântătoare a luat-o puțin razna) mi-au făcut onoarea să schițeze un portret Pintilie cum nu se poate mai măgulitor. Puiu Cristi a fost la rândul lui invitat la această emisie despre Lucian Pintilie. Reproduc integral dialogul lui cu Dana Deac (vezi caseta).
Vineri, 23 ianuarie 2004, câteva zile înaintea premierei, apare în ziarul „Independent” un interviu al lui Puiu Cristi care demarează cu un titlu enorm, de afiș ― „Am două mari decepții: Lucian Pintilie și Stere Gulea".
Nu știu cum s-a constituit decepția pe care i-a provocat-o Stere Gulea, pentru că nu am văzut serialul Hacker, ceea ce știu eu e că pentru mine Gulea este autorul celui mai bun film românesc,
Moromeții. În ce mă privește, interviul nu cuprinde nici o relevanță despre decepția suferită. Ultima mărturie consemnată și reținută de la Puiu Cristi după vizionarea filmului
Niki Ardelean este: Pintilie este „singurul regizor despre care se poate spune că are o operă și asta pentru că și-a urmărit obsesiile. Este modelul meu din cinematografia română”. Dar acum repetă cu întunecată îndârjire autistă o singură frază: „Am două mari decepții, Lucian Pintilie și Stere Gulea”.
Puiu Cristi deci nu poate trăi din plin bucuriile pe care viața i le oferă (de exemplu cele două fetițe pe care le iubește foarte tare, scurtmetrajul de 12 minute recent terminat, căruia îi prevede un viitor strălucit) pentru că, din păcate, două mari decepții întunecă aceste bucurii: Lucian Pintilie și Stere Gulea. Iată-l cum termină interviul: „Am avut destule cronici bune în Franța, Canada și chiar în SUA ― în revista „Variety”. Dar ― din păcate ― la toate acestea se adaugă marile decepții. Una dintre ele este Lucian Pintilie și cealaltă Stere Gulea.”
Situația e cam stânjenitoare. Confruntarea celor două discursuri, cel din 9 noiembrie de la Antena 1 și cel din 23 ianuarie din ziarul „Independent”, prezintă un real interes medical. E un document clasic de comportare schizofrenică. Sau o formidabilă sfidare a moralității. Există în ultimul timp o macabră înflorire a discursului dublu ― a discursului contradictoriu, care poartă cinic aceeași semnătură. Pentru a asigura o minimă morală a discursului, ar trebui, după modelul alimentelor congelate, să se aplice niște etichete de garanție, specificând durata minimă obligatorie de menținere a convingerilor. Ținând seama de starea morală a României, să fie interzise termene de garanție care să depășească 30 de zile. În cazul acestui interviu al meu, de exemplu, trebuie marcat: 27.02.'04. Sau să fie vorba de prostie? O prostie acutizată de vanitate, de o panică a absenței operei, de recuperarea acestei absențe prin scandal? Știu eu? Altminteri cum se explică această stupidă, buimacă agresiune, când el știe foarte bine cum i-am venit în întâmpinare de la bun început. „Fără ajutorul financiar al lui Pintilie
Marfa și banii nu ar fi existat”, o mărturisește el însuși. Dar știe el, i s-a arătat vreodată, presupun că da, intervenția mea adresată directorului festivalului din Berlin în 2001 când filmul său
Marfa și banii fusese respins la selecție?
Această experiență penibilă nu mă descurajează. Studioul meu rămâne mai mult ca oricând la dispoziția tinerilor ― a acelor tineri pe care Cristi Puiu i-a aranjat într-un poster electoral, în spatele prim-planului său ―, acestor tineri și a altora. Știu că nu sunt mulți, spun eu, refuzând seducția demagogiei. Deocamdată mâine seară nu voi urca pe scena de la Scala.
Dana Deac: Cristi Puiu cred că nu și-a închipuit vreodată că scenariul scris pentru acest film va putea fi identificat cu imaginea României, nu? Sau te-ai gândit la lucrul ăsta?
Cristi Puiu: Este o imagine a României. Asta ne preocupă foarte tare. Dar, legat de imaginea României, aici eu am... cunoscut toate poveștile astea, că... Eu chiar îi invit pe spectatorii care așteaptă imagini frumoase să se adreseze ONT-ului și OJT-ului, pentru că... cineaștii nu se ocupă de filme turistice, iar cazul lui Pintilie reprezintă chiar modelul tipic al unui cineast angajat. Marele lui merit este acela de-a fi avut curajul de a-și urmări până la capăt obsesiile. Și asta mi se pare o mare calitate. Pentru că istoria filmului românesc este o istorie foarte accidentată, așa... foarte bâlbâită istoria asta și cu câteva accidente fericite. Pintilie este singurul regizor despre care se poate spune că are o operă și asta pentru că și-a urmărit obsesiile.
Dana Deac: Cristi Puiu, ca regizor despre un alt regizor ce poți să spui?
Cristi Puiu: Să spun despre experiența mea, despre intâlnirea mea cu Pintilie...
Dana Deac: Într-o singură frază
Cristi Puiu: Într-o singură frază. Asta s-a întâmplat după revoluție, când m-am dus și am văzut De ce trag clopotele, Mitică? Și l-am văzut de trei ori în aceeași zi. Asta e... și dacă e... mai am voie să mai adaug o propoziție... Este modelul meu din cinematografia română.
Dana Deac: Vă mulțumesc mult pentru participare. |
