Plouă peste Roşia-Montana, plouă peste decorurile noastre şi peste şinele de traveling. Trebuie reîncărcate casete, aşteptăm să mai stea ploaia, cei mai mulţi din echipă s-au strâns în jurul proiectoarelor, la căldură. Câţiva au nimerit la «Bufet» şi nu-i chip să-i mai scoatem de acolo.
Filmăm de două zile, înfruntând umezeala, secvenţa în care Fefeleaga îşi vinde calul după ce i-a murit ultimul copil. În jur o tristeţe mai mare decât ne-am fi dorit pentru această filmare. Fefeleaga are lacrimi în ochi, plânge şi rochia de pe ea, cum ne spune o femeie. Până şi calul tremură îngrozitor. Rolul meu s-a redus considerabil. Ploaia «a rezolvat» atmosfera pentru care mi-aş fi bătut capul mult şi bine. Trebuie să profit din plin. Lângă mine, nimeni nu scoate un cuvânt. Cu toţii o aşteptăm, plouaţi, pe
Leopoldina Bălănuţă, până ajunge în faţa cârciumei şi-şi leagă calul. Apoi tot drumul ei, cumpăratul coroniţei şi o ultimă privire după cal, de rămas-bun, poate. Repetăm şi nu e bine. Ploaia spală uşor semnele, travelingul nu opreşte unde trebuie, mai intră o maşină străină în cadru. Reluăm scena. Am îngheţat cu toţii. Nu mai putem repeta de multe ori. Plouă de-a binelea. Ne hotărâm, în sfârşit, să filmăm. Prima dublă iese binişor, dar acum observ amănuntele nepuse la punct. Încerc să mai schimb câte ceva în grabă. N-am timp să mă consult cu regizorul
Mircea Veroiu, ca de obicei. Tragem din nou şi nu iese prea bine. N-au fost mişcările perfecte, nu s-a aşezat bine calul, a întârziat figuraţia. Filmăm iar, mai concentraţi parcă. De ploaie am uitat complet. Totul merge bine şi aproape de final realizez că una din intenţiile regizorale s-a pierdut din cauza mişcării complicate a aparatului. Îl strig pe regizor. Are o ezitare, apoi aprobă. Deci, încă o dată, alte semne, totul de la capăt. Lumina a căzut de parcă s-a înnoptat. Din nou încărcăm casetele. Durează. Când ne apucăm să refacem mişcarea şi semnele de claritate, nu se mai poate filma. Înseamnă că rămânem la ce s-a tras; toată echipa aşteaptă un verdict; mă consult din nou cu Mircea Veroiu şi-mi spune că n-avem voie să facem concesii. Are dreptate. Suntem uzi până la piele, actorii au îngheţat de-a binelea. Mă şi surprinde răbdarea lor. Oprim filmarea, se desfac şinele de traveling, Dăm liber oamenilor. Câţiva par să fi răcit, alţii au temperatură. Mă doare capul îngrozitor. Mâine dimineaţă reluăm totul. Sper că va ploua şi mâine...
