REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Mireasma ploilor târzii - cronică de film


     Mircea Moldovan are o certă chemare spre lumea satului pe care o tratează fie în cheie dramatică (Frații), fie comică (seria Bobocilor), fie baladescă (Pintea).
     Acțiunea filmului Mireasma ploilor târzii se petrece tot la țară, într-un sat dobrogean pe nume Malu, unde sătenii au luptat dintotdeauna și continuă să lupte împotriva secetei și a unui pământ arid care nu dăruiește roade, ci căruia trebuie să-i fie smulse. Există o fermă zootehnică destul de prosperă, există culturi frumoase, există permanenta preocupare pentru rirgații, pentru a descoperi apă și a săpa canale. Dar mai există și un prețios zăcământ bănuit de mult, dar nedescoperit în ciuda unor eforturi succesive rămase fără rezultat. Filmul începe tocmai când această bănuială capătă contururile unei certitudini. Numai că săpăturile geologice necesare stânjenesc croirea noului canal de irigații. Zăcământul sau apa? Aceștia sunt termenii dilemei principale. Dilema locală este dublată de tema opțiunilor personale. Ce e de preferat – să urmezi calea dragostei chiar dacă îți vei duce existența la țară unde îți vei întemeia un cămin cu mulți copii sau să urmezi calea carierei, să ajungi un reputat profesor universitar în inima capitalei alături de o femeie cu care te-ai căsătorit din interes?
     Toate ar fi bune și frumoase dacă rezolvarea cinematografică a acestor probleme n-ar fi schematică și uscată ca și pământurile din Malu. Stuațiile de viață posibile, probabile, sunt în principiu credibile cu condiția să fie susținute de personaje tridimensionale, adică personaje cu reale preferințe, cu slăbiciuni, cu mici particularități individualizatoare. Pentru că altfel vom de a face cu o vajnică zootehniciană, mamă a trei copii căreia pasiunea din tinerețe i-a inoculat pasiunea pentru geologie. Cu un profesor universitar carierist dar capabil, care lăcrimează inutil și tardiv la amintirea unei iubiri irosite. Un secretar de partid răbdător și înțelegător care vrea să moară la datorie și alte personaje atât de vag conturate încât ar putea schimba oricând rolurile fără să se observe. Didacticismul este accentuat de soluția excesiv explicativă a flash-back-urilor în alb-negru, ba chiar la un moment dat a flash-back-ului în flash-back. Păcat că poezia promisă de titlu nu se regăsește și în interiorul filmului.
 
(Radio, programul 3, iunie 1985)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: mircea moldovan, mireasma ploilor tarzii film

Opinii: