REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



“Minuni” cu Alexandra Lungu, premieră în 6 februarie


Filmul, regizat de Alice Rohrwacher, a luat Marele Premiu la Cannes 2014 şi intră în cinematografele din România, distribuit de Transilvania Film.

Co-producţia italiano-austriaco-germană o are în rolul principal pe Alexandra Lungu, o adolescentă din România care trăieşte de mai mulţi ani în Italia. 
Minuni este povestea unei familii multietnice de apicultori din zilele noastre, care încearcă să supravieţuiască în condiţii de criză. Gelsomina, cea mai mare dintre cele patru surori, este moştenitoarea desemnată a unui “regat” ciudat, construit de tatăl lor pentru a le proteja de “sfârşitul lumii”. O vară extraordinară, în timpul căreia regulile stricte, care până acum au ţinut familia unită, tind să fie încălcate: în parte din cauza sosirii lui Martin, un tânăr infractor, pe care îl găzduiesc în cadrul unui program de reabilitare pentru tineri, dar şi de participarea comunităţii locale la filmările unui concurs cu premii mari, “Il paese delle Meraviglie” (“Ţara Minunilor”), prezentat de misterioasa Milly Catena (Monica Bellucci). 
La premiera de la Festivalul de Film de la Cannes, Alexandra a ajuns pe covorul roşu împreună cu Monica Bellucci, Alba Rohrwacher şi regizoarea Alice Rohrwacher. 
Alexandra debutează cu rolul din Minuni, pentru care a primit Premiul pentru Cea mai Bună Actriţă şi Premiul Special al Juriului la Festivalul de Film European de la Sevilia. 
Alice Rohrwacher a mai fost la Cannes cu Corpo Celeste (2011), care a avut premiera la Quinzaine des realisateurs. 
"Cunosc foarte bine albinele şi am lucrat o vreme în producţia de miere. Ador albinele, totuşi nu a fost simplu să conving companiile de asigurări că nu se va întâmpla nimic rău la filmări. Am insistat să folosim doar albine adevărate în film, fără să apelăm la efecte vizuale. Am vrut să surprind senzaţia de materialitate şi, de asemenea, am vrut ca actorii să lucreze de-adevăratelea cu roiuri şi cu stupi. Singurul mod în care se putea realiza asta, a fost efectuarea unui număr mare de teste. Îmi amintesc că părinţii Mariei Alexandra Lungu (care o joacă pe Gelsomina în Minuni) au fost foarte încântaţi: spuneau că dacă nu iese nimic cu filmul, măcar fata lor va fi învăţat o meserie şi ar putea lucra în apicultură!”, mărturisea regizoarea.  
Filmul a avut o proiecţie specială în cadrul Festivalului Anonimul 2014, la care a fost invitată şi Alexandra Lungu
Minuni/ Le Meraviglie este primul film internaţional produs cu "EcoMuvi", protocolul de sustenabilitate a mediului pentru industria cinematografică, creat de Tempesta. “EcoMuvi”, în premieră în Europa, este un proces de producţie real, care indică soluţiile optime de economisire a energiei şi de sustenabilitate în producţia de film. 
Filmul va putea fi văzut în prima săptămână în cinematografele din Bucureşti, Cluj, Braşov, Constanţa, Oradea, Piteşti, Deva, Craiova, Iaşi, Botoşani, Piatra Neamţ.

Cuvinte cheie: alexandra lungu, alice rohrwacher, marele premiu la cannes 2014, minuni film, monica bellucci, transilvania film

Opinii: