REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Mijlocaş la deschidere” – cronică de fim (1)


     Mijlocaş la deschidere vine să rupă şirul ecranizărilor realizate până acum de Dinu Tănase (Concert de muzică de Bach, Trei zile şi trei nopţi, Doctor Poenaru), înscriindu-se în genul filmului de actualitate inspirat din viaţa tinerilor muncitori. Filme pe această temă am mai văzut: de la Răsună valea la Aproape de soare şi de la Dimineţile unui băiat cuminte la Cine mă strigă?. Cinematograful românesc şi-a propus adesea să redea cât mai veridic problemele tineretului de pe şantiere şi din uzine. Dar cel mai adesea de la intenţie la realizare e cale lungă.
     Ce aduce nou Dinu Tănase faţă de predecesorii săi?
     O indiscutabilă autenticitate a faptelor mărunte de viaţă. Eroii vorbesc firesc (buchetul de flori destinat iubitei care nu e în gară nu se aruncă la primul coş de gunoi, după cum fotografia fetei infidele nu este făcută bucăţi, ci pusă la păstrare într-un fund de sertar). Veridicitatea a fost fără îndoială preocuparea principală a regizorului care a mizat foarte mult pe prospeţimea chipurilor actorilor neprofesionişti (aleşi cam din mediile din care fac parte persoanjele), pe improvizarea dialogului în timpul filmării şi pe folosirea unor procedee tipice documentarului şi cine-vérité-ului (filmări cu aparatul ascuns şi cu teleobiectiv, filmări “prin surprindere” prin geamuri şi vitrine, eliminarea proiectoarelor şi a iluminării artificiale.
     Rezultatul este cel scontat, cel puţin la nivelul formei. Pentru că în fond Mijlocaş la deschidere moşteneşte multe dintre păcatele înaintaşilor. Personajele nu au biografie (cine e Andrei? de unde vine? cine îi sunt părinţii? dar Jean? dar Gina?) şi nici complexitate psihologică (Andrei e harnic, sentimental, nehotărât, influenţabil şi cam atât; Jean e un băiat vesl şi coleg bun; Gina e timidă şi iubitoare; Aura e fluşturatică şi dornică de parvenire). Din cauza asta nici  relaţiile dintre ei nu pot fi decât superficiale şi în esenţă false (pe ce se bazează prietenia dintre Andrei şi Jean?  dar camaraderia băieţilor din fabrică mereu puşi pe haz şi gata să bată mingea?). Ca să nu mai vorbim despre stereotipiile conflictului: veşnica înfruntare dintre oamenii de treabă şi bişniţari cu tot manicheismul nefiresc care decurge din asta.
     Şi iată-ne din nou obligaţi să recurgem la divorţul dintre scenariu şi regie (nu dintre scenarist şi regizor, pentru că Dinu Tănase a colaborat îndeaproape cu Mihai Istrăţescu) şi să regretăm că ştiinţa de a face film a regizorului nu a avut o bază mai consistentă.
 
(Volk und Kultur, aprilie 1980)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cristina corciovescu, cronica de film, dinu tanase, mijlocas la deschidere film

Opinii: