REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Metal, valuri, vaci, miere și pură nebunie, din 14 septembrie, la American Independent Film Festival


Ediţia a 4-a a festivalului American Independent Film Festival (14 - 20 septembrie 2020), este una dintre cele mai bogate în premiere absolute pe marele ecran în România.
          Inspirată de curajul tematic şi de încărcătura socială a filmelor americane independente, Festivalul donează toate încasările care îi revin din vizionările filmelor în cadrul AIFF (MNAR- Sala Auditorium, Cinema Muzeul Ţăranului şi Mercato Kultur) către programele de lectură pentru copii defavorizaţi, organizate de Asociaţia OvidiuRO Maria Gheorghiu, cofondatorul şi preşedintele Asociaţiei, explică această iniţiativă:„Copiii au capacitatea şi, mai ales, dorinţa şi curiozitatea de a învăţa. Este datoria noastră, a părinților, a profesorilor, a sistemului de învățământ, să le asigurăm tuturor copiilor accesul la o educație timpurie de calitate, dându-le astfel șansa de a avea un viitor bun. Copiii din medii defavorizate adesea nu frecventează grădiniţa sau şcoala, sau le abandonează mult prea devreme. Noi, echipa OvidiuRo, împreună cu profesorii voluntari din comunităţile sărace, lucrăm cu aceşti copii, îi învăţăm să scrie, să citească, le oferim cărţi şi alte materiale educaţionale de care au nevoie şi, mai ales, le deschidem mintea şi inima către frumuseţea cuprinsă în cărţi."
          Dincolo de super-producțiile marilor studiouri, lumea filmului american independent pare o zonă îndepărtată și greu accesibilă publicului românesc. AIFF vă aduce, din nou, filme super-premiate, care au făcut istorie la festivaluri importante precum Sundance, Telluride sau Toronto, drame solicitante, dar și comedii ieşite din comun ce atestă vitalitatea unui cinema situat în afara convențiilor hollywoodiene.
RESIDUE, regia Merawi Gerima, Giornate degli Autori, Veneţia 2020
Scris, regizat și produs de Merawi Gerima, fiul celebratului regizor egiptean Haile Gerima, Residue e o poveste inventivă și puternică despre identitate, gentrificare și dificultatea întoarcerii acasă.
GIVE ME LIBERTY, regia Kirill Mikhanovski, Sundance 2019; Premiul John Cassavetes – Independent Spirit Awards 2020; Cel mai bun film - Macao IFF 2019
Proiecţia filmului va fi urmată de un Q&A cu regizorul Kirill Mikhanovsky via Skype
Titlul de cea mai bună comedie indie a anului îi poate reveni lui Give Me Liberty, regizată de emigrantul rus Kirill Mikhanovski, despre un șofer și un pasager care călătoresc cu o dubă prin Milwaukee.
SOUND OF METAL, regia Darius Marder, Toronto 2019, Selecția oficială -Deauville 2020.
Regizorul Darius Marder se impune ca o puternică voce chiar de la debutul său, în care un baterist de heavy metal (Riz Ahmed) începe să-și piardă auzul şi e forţat să-și reevalueze locul în lume.
THE CLIMB, regiaMichael Angelo Covino, Un Certain Regard Coup de Coeur - Cannes 2019; Premiul Publicului - Deauville 2019.
Kyle și Mike sunt cei mai bun prieteni, până când Mike are o aventură cu logodnica lui Kyle.
 WAVES, regia Trey Edward Shults, Telluride 2019
Călătoria emoţională a unei familii afro-americane suburbane în timp ce navighează în ape tulburi după o pierdere tragică.
FIRST COW, regia Kelly Reichardt, Telluride şi Berlin 2019
Ultimul film al lui Kelly Reichardt este şi cel mai recent triumf de critică al acesteia. First Cow, o adaptare liberă după romanul The Half-Life scris de Jon Roymond, îi dă din nou ocazia să-şi îndrepte privirea răbdătoare asupra regiunii Pacific Northwest, de data aceasta evocând viaţa din secolul XIX.
HONEY BOY, regia Alma Har'el, Premiul Special al Juriului, Sundance 2019
Expunerea prea timpurie la sindromul celebrităţii a făcut ca mulţi copii staruri s-o ia razna la tranziţia de la adolescenţă la maturitate. Honey Boy spune povestea lui Otis, un fost copil actor, acum adult alcoolic, care este trimis la reabilitare după mai multe confruntări cu poliţia.
     Programul proiecțiilor și noutățile despre filmele și evenimentele din festival vor fi actualizate pe filmedefestival.ro, pe pagina de Facebook American Independent Film Festival și Instagram (@AmericanIndependentFilmFest).
Pentru MNAR - Sala AuditoriumCinema Muzeul Țăranului în aer liber și Mercato Kultur biletele vor fi disponibile începând din 4 septembrie pe Eventbook.ro și în rețeaua Eventbook. Biletele la Event Park Snagov prin rețeaua proprie. Accesul la Deschis Gastrobar și Cinema drive-in Militari Shopping este liber pe baza unei rezervări în prealabil. Informații detaliate despre rezervări și achiziționarea biletelor pe: filmedefestival.ro/american-independent-ff/bilete 
     Detaliile privind accesul și măsurile de siguranță igienico-sanitare ce trebuie respectate pe întreaga durată a proiecțiilor și evenimentelor din cadrul festivalului pot fi consultate din timp pe: https://filmedefestival.ro/american-independent-ff/masuri-de-siguranta
     American Independent Film Festival este organizat de Asociația Cinemascop, susținut de Catena, cu sprijinul Banca Transilvania. Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei. Parteneri: Asociația OvidiuRO, Europa Cinemas, UPS România, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Țăranului Român, Cinema Muzeul Țăranului, Deschis Gastrobar, Mercato Kultur, Militari Shopping, Event Park Snagov, Voodoo Films, Eventbook. Partener media principal:  Radio Guerrilla. Parteneri media: Radio România Cultural, A'List Magazine, Agerpres, Zile și Nopți, Nine O’Clock, Newsweek,Senso TV, Ziarul Metropolis, The Institute, Liternet.ro, IQads, Smark, Films in Frame, Scena9, AaRC.ro, Cineghid, Media.Hub, MunteanuRecomanda.
(4.09.2020)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: american independent film festival 2020, asociatia cinemascop, filmedefestival.ro

Opinii: