REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Mere roşii (2)


     Au trecut zece ani de când Ion Băieşu şi-a elaborat primul scenariu cinematografic, având în centru mediul spitalicesc (Camera albă), oferind totdată lui Virgil Calotescu posibilitatea de a debuta în regia de lungmetraj. De data aceasta, cadrul acţiunii filmului este tot un spital, iar regizorul tot un debutant: Alexandru Tatos. Dar dacă, în Camera albă, problematica moral-psihologică aşeza accentul pe figura unui pacient, în Mere roşii, conflictul, atmosfera, mentalităţile, semnificaţiile gravitează în jurul existenţei profesionale a medicilor, în special referindu-se la antagonismul dintre două moduri de a concepe sănătatea publică şi comportarea faţă de bolnavi, inclusiv relaţiile prevăzute în jurământul hippocratic, de aşa-numita deontologie.
     Fără a fi vorba de o maniheistă împărţire în albi şi negri, în filmul lui Băieşu şi Tatos avem doctori buni şi doctori răi, corecţi şi incorecţi, morali şi imorali. Ar fi  o greşeală, însă, să se creadă că mesajul acestui film tonic e limitat la lumea medicilor: dimpotrivă, el se adresează celor mai largi categorii de profesiuni şi nivele culturale, cu frământări şi ciocniri analoge, dacă nu identice. Atât doar ca în medicină, în saloanele şi sălile de operaţie ale sanatoriilor – fiind vorba despre sănătatea şi viaţa oamenilor – totul dobândeşte o mai apăsată şi mai evidentă transparenţă. Protagonistul, tânărul doctor care mănâncă mere roşii şi le face reclamă, are la un moment dat o replică esenţială: adevăratul duşman este de fapt moartea, nu intrigile, nu pasiunile, nu rivalităţile mărunte, invidia şi josnicia. Dar „moartea” trebuie înţeleasă aici atât în sens direct, imediat, cât şi în sens larg, figurat, ca zestre de inerţie, de imobilism, de gândire depăşită, cu care se confruntă gândirea deschisă celor mai suple perspective de viaţă civilizată.
     De altfel, din acest punct de vedere, filmul e cât se poate de limpede şi chiar expresiv datorită celor doi termeni nodali de înfruntare în lupta dintre nou şi vechi: pe de o parte, doctorul cel tânăr, entuziast, competent şi harnic (ar munci 24 de ore din 24), personificat de Mircea Diaconu, pe de altă parte, directorul adjunct al spitalului, medic mediocru, pus pe pricopseală, lacom de bacşişuri, căruia i se împrumută chipul lui Ion Cojar. Mai puţin strictă, însă, este analiza raportului dintre aceste individualităţi şi colectivul de medici. Cu alte cuvinte, reacţia colectivului – fie pozitivă, fie negativă – e lăsată pe seama unei figuraţii indistincte, amorfe, care nu permite o definire netă a poziţiilor morale asumate, printr-un efectiv curent de opinie şi nu justifică astfel complet „triumful binelui”. Aceasta în contrast cu seria de personaje episodice, căptuşite cu multă omenie de Carmen Galin, Angela Stoenescu, Florin Zamfirescu, Ernest Maftei, Vasile Cosma, Mitică Popescu şi Gheorghe M. Nuţescu.
     Desigur, prezenţa sensibilului Mircea Diaconu în fruntea castingului de actori trimite imediat la Filip cel bun, mai ales că, temperamental, o parte a „tipului” din filmul lui Dan Piţa, trece şi în portretul din Mere roşii. Dar, între timp, termenii de referinţă s-au îmbogăţit, între timp a apărut filmul lui Sergiu Nicolaescu, Zile fierbinţi. Mere roşii se situează între seria meditativ-lirică iniţiată de Filip cel bun şi seria plină de nerv şi dinamism iniţiată de Zile fierbinţi. Probabil că o asemenea orientare se potriveşte firii, individualităţii regizorului Alexandru Tatos, la al cărui debut merită să mai cheltuim câteva cuvinte de laudă. Şi anume: Tatos face dovada, încă de la acest prim  film, a unei priceperi povestitoare  mature; ştie să dea ritm prin montaj chiar dacă uneori e pândit de o uşoară atonie; de asemenea, regizorul alege cu simpatie şi simţ al firescului, oamenii, locurile şi lucrurile, nu flatează realitatea, ci o lasă să vorbească prin calităţile sale intrinsece, prin ceea ce ea însăşi are constructiv şi proaspăt. Pe scurt, regia lui Alexandru Tatos – în armonioasă colaborare şi reciprocă sprijinire cu imaginea lui Florin Mihăilescu, cu muzica lui Cornel Ţăranu, cu scenografia lui Vittorio Holtier şi cu coloana sonoră îngrijită de Horea Murgu – se caracterizează prin sinceritatea retrăirii intelectual sentimentale a mesajului propus cu generozitate de Ion Băieşu, prin francheţea şi naturaleţea soluţiilor cinematografice (inclusiv cele umoristice), prin căldura umană cu care se colorează o realitate uşor de recunoscut ca ambianţă a vieţii noastre de toate zilele. Filmul ne face să asistăm – educându-ne, instruindu-ne şi eliberându-ne de frici de prisos – la două operaţii chirurgicale, una ratată, a doua izbutită. Din unghi specific cinematografic al expresivităţii filmice echilibrate, are loc o singură operaţie reuşită: naşterea unui regizor de cinema, Alexandru Tatos. Pace noului venit!

                                                                                                                                                                  
(România liberă, 23 aprilie 1976)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alexandru tatos, cronica de film, florian potra, mere rosii

Opinii: