REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Memoria trandafirului” - cronica documentarului


     Printr-un subtil paradox, autorul acestui memorabil scurtmetraj foloseşte — în titlul versiunii franceze, dar şi în substanţa operei sale — un crâmpei al unei pesimiste, tragice stanţe din Malherbe (Ce que vivent les roses), pentru a realiza tocmai contrariul: afirmarea optimistă, patetică a vitalităţii speciei omeneşti.
     Gingăşia, fragilitatea, transparenţa, perisabilul, devin în aceste câteva secvenţe purtătoarele ideii de perenitate, de triumf asupra celor mai crâncene avataruri şi încercări la care suntem supuşi...
     Nu sunt un om de meserie, vreau să spun un „cineast”, nu am scris nici scenarii, nici nu am judecat pe ale altora în calitate de critic, şi mai puţin cunosc meşteşugul celorlalţi realizatori, al regizorului, al operatorului, al inginerului de sunet, al celui care face montajul, Am vizionat deci filmul fără vreun criteriu de rubricare, fără posibilitatea de referiri la analogii şi precedente, fără prevenţiuni de ordin stilistic. Departe de aceasta, m-am aflat în faţa acestor imagini ca un simplu spectator, şi încă unul dintre aceia care nu sunt nişte prea asidui frecventatori ai sălilor obscure...
     În ce categorie poate fi înscris, operând cu nomenclatura mea de scriitor? O feerie? O fabulă? Un apolog? Un poem liric — sau să nu pară ciudat în contextul unei asemenea enumerări — un pamflet? Ei bine, scurtul „argument” este în acelaşi timp toate acestea, izbutind să rămână organic, pur, omogen — rafinat şi simplu, unitar în diversitate, de o mare discreţie a aluziilor şi sugestiilor, dar şi de o directă, nemijlocită eficienţă şi elocvenţă a acestora.
     Floarea, simbol al frumuseţii trecătoare, este aici eroul permanenţei, dobândind în viziunea autorului virtutea unei robusteţi atotrăzbătătoare, transplantată de pe terenul exemplarului izolat pe acela al generalizării şi continuităţii, Astfel dimensionată, prin jocul extremelor, pledoaria capătă un relief neobişnuit, o ascuţime polemică tulburătoare, un dramatism lăuntric, decurgând — irezistibil — din însăşi dialectica vieţii. Să mă încumet oare să spun că se desfăşoară în faţa ochilor noştri un soi de reducere la esenţa tragicului, pe mecanismul reducerii la absurd? „Răstimpul unei dimineţi” —spune poetul elegiac al Renaşterii! Eterna renaştere, îi răspunde omul vremurilor noastre...
     Tema demascării şi înfierării războiului, a fascismului, a fost bătută, răzbătută şi dezbătută în mii şi mii de formule artistice. A găsi o modalitate nouă de investigare şi de expresie a ei, o metaforă nouă, drept punct de pornire, mi se pare cu totul meritoriu, pentru tânărul artist — şi a fi dus lucrul până la capăt, în ciuda, insolitului acestui „contrast monstruos”, o performanţă remarcabilă. Inginerul Nicolaescu e fără îndoială un poet — un poet care are deosebita şi rara fericire de a-şi putea materializa visul, el fiind propriul său scenarist, regizor şi operator... Pe semne că îmbinarea acestor însuşiri a şi dus la unitatea luminoasei şi fragedei ghirlande pe care o aduce prinos pe altarul luptei pentru pace într-o „Iume în care cele mai frumoase lucruri”, nu trebuie să aibă „cel mai aprig destin”.
     Alţii, mai calificaţi decât mine, vor releva desigur reuşita tehnică a acestei realizări: migala fotografică, abilitatea asamblajului, stringenţa demonstraţiei cu mijloacele specifice: culoarea, muzica, ritmul; coerenţa şi pregnanţa detaliului şi tactul, minuţios, cu care acesta e integrat funcţional, în ansamblu. S-ar fi putut, destul de lesne, aluneca într-un antropomorfism ieftin, într-un paralelism mimetic obositor — chiar „în răstimpul” unui scurtmetraj! Dar „echipa” pe care o constituie autorul el însuşi — ca şi colaboratorii pe care a ştiut să şi-i aleagă — au evitat căderea în transpuneri mecanice, asigurând imaginii prospeţimea şi graţia pe care metafora le cerea şi „personajele” i le impuneau.
     Urez „scurtului” metraj o lungă carieră şi succesul întreg pe care socotesc că îl merită. lar pe tânărul inginer îl salut şi îl felicit ca pe un coleg întru poezie.
 
(Cinema nr. 4, aprilie 1964)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica documentarului, marcel breslasu, memoria trandafirului film, sergiu nicolaescu

Opinii: