Maria, Regina României a fost bine primit de public în cele câteva săptămâni de când a intrat în sălile de cinema, având proiecții
sold-out. Campania continuă și de 1 decembrie, ziua națională a României, cu proiecții

speciale, în prezența echipei, la București și Constanța.
Cu această ocazie, organizatorii invită publicul să participe la campania „De ce iubești România?”, cu un răspuns pe pagina de Facebook a filmului.
„Țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută” (fragment din Testamentul Reginei Maria), este declarația de dragoste a Reginei pentru România.
Maria, Regina României este o producție Abis Studio, realizată după ideea lui Brigitte Drodtloff, alături de coscenarista Maria-Denise Theodoru. Scenariul a fost adaptat pentru marele ecran de Ioana Manea, alături de regizorul Alexis Sweet Cahill. Din distribuție fac parte actori români, francezi și englezi: Roxana Lupu (Regina Maria), Daniel Plier (Regele Ferdinand),
Anghel Damian (Prințul Carol al II-lea),
Adrian Titieni (Ion I.C. Brătianu), Emil Măndănac (Prințul Știrbey), Ronald Chenery (Georges Clemenceau), Philippe Caroit (Contele de Saint-Aulaire), Richard Elfyn (Lloyd George), Patrick Drury (Woodrow Wilson).
Detalii:
Maria, Regina României FB