Mâine începe Nomad IFF la Teatrul de Vară din Târgu Mureş
Teatrul de Vară din Târgu Mureş va fi gazda filmelor din programul Nomad International Film Festival (16-21 iunie).
Proiecţiile din cadrul Nomad International Film Festival încep la ora 21:30, iar intrarea este gratuită. În deschiderea festivalului va fi proiectat filmul Usturoi (r. Lucian Alexandrescu). Eremia, un copil dintr-un sat uitat de lume, se plânge prietenului său Nicuşor de sărăcia familiei sale. Fratele lui doreşte să se însoare cu fata unei familii bogate din sat, pe nume Usturoi, dar nu are suficienţi bani pentru nuntă. Pentru a-l ajuta pe acesta şi pentru a-şi depăşi condiţia limitată de copii săraci, cei doi fug la oraş ca să se facă actori şi să îşi asigure o viaţă mai bună pentru ei şi familiile lor. Pe drum trec prin tot felul de încercări, sunt chiar aproape să-şi piardă viaţa, dar în cele din urmă ajung cu bine la Cluj. Din păcate, planul lor de a deveni actori dă greş şi, ca orice copil fugar, sunt trimişi acasă cu maşina Poliţiei, dar pe drum află un secret care îi va ajuta să salveze situaţia, înlesnind căsătoria fratelui lui Eremia cu fata lui Usturoi.În plus, în fiecare seară de proiecţie, publicul este invitat să vizioneze câte două scurtmetraje diferite, selectate în cadrul competiţiei Nomad Shorts. După proiecţiile din Târgu Mureş, Nomad Film Festival se mută în Piaţa Ovidiu din Constanţa (23-28 iunie). Minorities Film Festival este un proiect organizat de Asociaţia Culturală Metropolis, în parteneriat cu Muzeul Intercultural din Oslo, şi finanţat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României, în cadrul Programului PA17/RO13 "Promovarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural european". Detalii: nomadfestival.ro / facebook