Sigur, noţiunea de vedetă a apărut pe o anumită treaptă a istoriei (evident nu stiu pe care), dar sunt convins ca oamenii din Neanderthal aveau şi ei vedetele lor, care, judecând după logica veacurilor următoare, nu erau cel cu fruntea înaltă şi lipsiţi de păr.
E foarte tentant de urmărit evoluţia acestei noţiuni în istorie, deşi nu cred că s-a deplasat de pe treapta pe care a apărut. Dar bunul simţ mă obligă să trec direct la experienţa noastră. Deci, vedeta ar fi o persoană dotată, fizic, cu dimensiuni verificate anterior şi, psihic, cu... ciudăţenii. La prima vedere ar putea fi confundată cu ceea ce numim o persoană dezechilibrată, dar totdeauna purtătorii acestor calităţi au sesizat singur sau ajutaţi de părinţi şi n-au întârziat să se manifeste corespunzător. Pe plan social se adaugă acestei noţiuni reverberaţia necesităţii unor pături foarte largi de a admira, a aplauda, a a idolatriza.
Deci, dacă prin absurd, toţi purtătorii noţiunii de vedeta ar fi exterminaţi, atunci admiratorii acestei noţiunii ar născoci alt ideal şi I-ar folosi în acelaşi scop de terapie socială. Aş îndrazni, în continuare, să remarc apariţia lentă a variantei moderne de vedetă, care se manifesta prin reducerea ei la cotidian, spre marea bucurie a consumatorilor, care au, astfel, ocazie de a-i sufla în ceafa prin tramvaie, a-i vedea la locul lor de muncă, la cumpărături, a-i adresa frazele pe care înainte n-aveau ocazia să le spună: «ia uite-l bă, pe ăla din...» dovedind o cultură remarcabilă.
La rândul ei, critica s-a modernizat prin expresii ca: estetica urâtului, anti-erout sau făt frumos, fiul iepii ş.a.m.d. Deci e firesc ca operele de artă girate de această teorie să rezolve estetic problematica portjartierului, în cunoscutul stil al banalului, care depăşindu-se pe sine, undeva foarte jos, se pretinde artă.
lar noi spunem: «e ca-n viaţă, e extraordinar, genial de firesc», de parcă firescul ar putea fi altfel decât firesc, uitând că nu banalul sublim este idealul omenirii.
Aşa că eu, care cred în frumos şi dragoste, încep să cred că soarta m-a aruncat greşit pe această treaptă a istoriei artei.
