REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Luminiţa Gheorghiu, primul rol de comedie în “Cuscrii”, din 24 octombrie


Filmul regizat de Radu Potcoavă îi oferă o partitură deosebită actriţei, premiată pentru roluri dramatice.

Filmul Poziţia copilului, în care are rol principal, este premiat cu Ursul de Aur la Berlin, Premiul Asociaţiei Criticilor de Film la Los Angeles, Palm d’Ór la Cannes. Luminiţa Gheorghiu a primit Premiul Academic UCIN în 2014.
Până acum, nu a avut roluri de comedie în film. “Am avut un singur rol, şi acela scurt, la Porumboiu, în A fost sau n-a fost?. Nu ştiu de ce mi s-au dat roluri parcă prea serioase, cred că dintr-o comoditate a regizorilor, pentru că eu iubesc mult comedia”, spune actriţa. 
În Cuscrii, Luminiţa Gheorghiu joacă rolul unei cuscre excesiv de amabilă, soţie de cadru militar (Mircea Diaconu), mândră posesoare a unei vile impozante din Pipera, a trei fete pe care încearcă în continuu să le controleze, şi a doi gineri pe care nu poate să îi sufere. 
“Nu a fost deloc greu să mi-o imaginez pe Luminiţa Gheorghiu în acest rol”, declară regizorul filmului, Radu Potcoavă, care spune că “m-am gândit la asta când am văzut secvenţa de început din Poziţia copilului, când ea stă la masă şi este o gazdă foarte primitoare, dar simţi că e aşa, cu două feţe”. 
Din 24 octombrie, comedia Cuscrii intră în cinematografele din toată ţara. Regizorul Radu Potcoavă, care debutează în lingmetraj cu acest film, are Premiul Special al Juriului, Sarajevo 2012, pentru scurtmetrajul Tatăl meu e cel mai tare, inclus în omnibusul Hot Shorts, produs de MediaPro Pictures.
Din distribuţia lungmetrajul Cuscrii fac parte Luminiţa Gheorghiu, Mircea Diaconu, Marian Râlea, Gabriela Popescu, Ioana Blaj şi Paul Ipate. 
Filmul explorează, cu mult umor, coşmarul oricărui tânăr pe cale să se căsătorească: prima întâlnire dintre cuscrii. Ionuţ şi Mariana se vor căsători. E timpul ca familiile lor să se întâlnească şi să pună la cale fericitul eveniment. Cuscrii par să se înţeleagă perfect: îi uneşte pasiunea pentru telenovele, lux, muzica românească a anilor ’80 şi ţuica. Mai ales ţuica. E nevoie de o minune ca această nuntă să mai aibă loc… 
Cuscrii este un film produs de Media Pro Entertainment şi distribuit în România de Intercom Film. 
Poate fi vizionat în premieră în cinematografele: reţeaua Cinema City, Grand Cinema & More Băneasa, Hollywood Multiplex, Movieplex, Cine Grand Titan şi Botoşani, Light Cinemas, Cityplex Brasov, Tulcea şi Constanţa, Patria Craiova, Cinema Sergiu Nicolaescu Târgu Jiu, Cinema Patria Bucureşti, Cinema Florin Piersic Cluj, Cinema Victoria Cluj, Cinema Palace Oradea, Cortina Digiplex Oradea, Cinema Pro, Cinema Capitol, Cinema Colours Alba şi Craiova, Centrul Cultural Eugen Ionescu Slatina, Cinema Twins Ploieşti, Cinema Ostroveni Rm. Vâlcea, Line Cinema Râmnicu Vâlcea.

Cuvinte cheie: comedie, cuscrii, film romanesc, luminita gheorghiu, mircea diaconu, radu potcoava

Opinii: