Stop cadru sonor: „Raliul”
De multe ori privind la niște poze de familie, de excursie, atenția ne cade pe personaje sau detalii care n-au stat în primul rând în obiectivul autorului fotografiei. În acest sentiment, probabil că ne-am întâlnit cu toții. Mai putini și-au conștientizat un sentiment asemănător privind Filme — neștiind ce poate fi proiect într-un cadru și ce e doar întâmplare — și, probabil, și mai puțini se gândesc că același lucru se poate întâmpla când fotografiezi lumea sonoră, Filmul înglobând și o astfel de fotografie în imaginea sa.
Undeva, în mijlocul filmului
Raliul, după o lungă cavalcadă de derapaje, ambalări și schimbări de viteză, într-un moment în care imaginea nu mai urmărește strict „linia melodică” — epicul imediat — și sugerează doar prin colaj atmosfera de efort și tensiune a unei competiții auto, într-un
time-out nocturn, după o ploaie torențială, concurenți, mecanici, suporteri, arbitri își sorb, pe sub umbrelele terasei unui motel, cafeaua nopții lor albe de emoții și speranțe. Spectatorul a ajuns și el la această cezură a filmului, după ce a fost saturat cu o porție bună de imagini reale, luate din diverse locuri mai spectaculoase ale unui raliu adevărat. După 10 minute de pârâieli de tobe de eșapament și scrâșnete de derapaje pe macadamul desfundatelor drumuri de munte, spectatorul crede că a venit cu adevărat liniștea unui scurt „relache” si crede asta pentru că atmosfera sonoră — acel fundal care parcă n-a stat în primul rând în atenția fotografului — este „foarte de acolo”. Imaginea sugerează doar detaliul unei tăvi cu cești de cafea și câteva prim planuri de concurenți sorbind obosiți din licoarea dătătoare de forțe în noaptea umedă. Clinchete de cești, o melodioară de tonomat în planul doi, câteva voci în tot atâtea limbi, undeva în spate șuieratul roților raliului care continuă pe șoseaua umedă, toate dozate în așa fel încât în câteva secunde dispare tensiunea sonoră și de efort a celor 10 minute de dinainte.
Și asta ca numai peste două cadre de treceri de mașina în zori de zi, la ieșirea dintr-un orășel de munte să intrăm, la tel de brusc, de neașteptat ca și pentru concurenții noștri eroi, în accident — moment culminant, dramaturgic și sonor, al filmului.
Time-out-ul cafenelei de noapte este acea meșteșugită niște dinaintea unei lovituri puternice, care a permis ca peste suișul celor 10 minute de zgomote de dinainte, să mai poată să se adauge ceva, dând senzația de vârf. Dramaturgia sonoră a acestei secvențe se încheie „pe liniștea” pârâului în care s-au răsturnat concurenții.
Time-out-ul cafenelei este acea respirație întreruptă dinaintea loviturii de karate care îi dă tăria. Și totul, ca aproape totdeauna când e vorba de sunet, pare în serviciul imaginii strict realiste.
