O mare enciclopedie italiană, în articolul amplu pe care l-a consacrat acestei autetice valori a ecranului american, îi caracteriza astfel activitatea artistică: „solidă, durabilă, coerentă; o carieră exemplară”.
Acest remarcabil realizator de „tipuri americane” s-a născut la Bucureşti, la 12 decembrie 1893, şi a urmat aici şcoala până la vârsta de 10 ani, când familia sa — tatăl, mama şi şase copii — a emigrat în America. Probabil că micul Emanuel a vădit calităţi aparte de ordin intelectual, pentru că a ajuns pe băncile de la Columbia University, şi-a luat acolo licenţa în litere; cu gândul de a ajunge un onorabil profesor. Dar soarta a vrut altfel. În încercările de amatori de teatru, curente în cadrul oricărei universităţi, el îşi descoperi o vocaţie de actor pe care ai săi n-o bănuiau. Obţinu prin concurs o bursă şi, după terminarea universităţii, intră — în 1912 — la Academia Americană de Artă Dramatică.
În 1913, tânărul care adoptase pseudonimul de Robinson îl transformase pe Emanuel în Edward — fiindcă ambele sunau probabil mai anglo-saxon — Edward G. Robinson ajunge în 1915 un actor cunoscut pe Broadway.
În primul război mondial a fost înrolat în cadrul flotei şi repartizat la serviciul de informaţii, fiindcă vorbea curent franceza, italiana, germana, spaniola şi bineînţeles româna. Dar armistiţiul intervine la timp timp spre a-l reda scenei. În 1919 joacă pe Satin din „Azilul de noapte”, în 1925 repurtează un mare succes în „Androcle şi leul” de G. B. Shaw, iar în anul 1927, la teatrul „Guild”, joacă pe Smerdiakov în „Fraţii Karamozov” (spectacol pus în scenă de Jacques Copeau). În acel an 1927 ajunge în fine, un autentic star al scenei, odată cu marele succes repurtat în rolul gangsterului Nick Scarsi, din piesa „The Racket”.
Acest rol atrage asupra lui ochii producătorilor de film şi Edward G. Robinson debutează pe ecran în 1930. În anul următor va cunoaşte un adevărat triumf, tot într-un rol de gangster din filmul lui Merwyn Le Roy,
Little Caesar. De acum încolo creaţiile sale se succed într-un ritm vertiginos, toate importante, toate în filme girate de regizori de talia unui John Ford, William Wellman, Orson Welles sau John Huston, şi totdeauna alături de cei mai celebri actori ai Hollywoodului. Între 1930 şi 1950, de exemplu, el joacă aproape 60 de filme, adică o medie de trei pe an. Voi aminti dintre ele doar
Key Largo, alături de Humphrey Bogart şi
Tot oraşul vorbeşte al lui John Ford, în care Robinson realizează turul de forţă de a juca un rol dublu, întruchipând şi pe un gangster fără milă şi pe un gazetar timid care are nefericirea să semene leit cu cel dintâi. Este demonstraţia cea mai strălucită a capacităţii acestui actor inteligent, cult şi sensibil, de a caracteriza prin compoziţia „dinăuntru” personajele cele mai diferite ca psihologie şi comportament, acordându-le deopotrivă vigoare şi autoritate.
În mai multe rânduri, Edward G. Robinson s-a reîntors pe meleagurile bucureştene pe care se născuse. Recent l-am văzut şi auzit vorbind despre ele în interviul acordat lui Tudor Vornicu pentru „Studioul N” al Televiziunii române.
