REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Legături bolnăvicioase


     În numărul inaugural al revistei noastre, Tudor Giurgiu declara că nu subiectul cărţii Ceciliei Ştefănescu a constituit neapărat motivul realizării filmului Legături bolnăvicioase. Oare? E imposibil să nu-l fi atras în primul rând “stranietatea” acestui triunghi amoros care i-a amintit cu siguranţă de Visătorii lui Bernardo Bertolucci. Iar provocarea a fost de a arăta că protagoniştii unor relaţii mai puţin obişnuite, precum lesbianismul, sau condamnate de lege, precum incestul, sunt şi ei oameni ca toţi oamenii, drept care trec prin aceleaşi stări, exaltări, suferinţe, decepţii.
Ca să nu vorbim în abstract, iată subiectul: o fată de la oraş îşi seduce colega de facultate venită de la ţară şi relaţia lor plină de senzualitate, dar şi de poezie, ar fi fost foarte fericită şi ar fi putut dura mult şi bine dacă, într-o bună zi, fata cea naivă n-ar fi descoperit brutal că iubita sa întreţine raporturi incestuoase cu fratele ei.
Dar unde are pe deplin dreptate Giurgiu în acelaşi interviu este că forţa filmului, eu aş spune interesul filmului, nu constă în subiect. Ea constă în virtuţile regizorale. Tudor Giurgiu ştie să povestească în imagini (operator Alexandru Sterian), ştie valoarea unui plan detaliu pus la locul potrivit, ştie să creeze atmosferă, ştie să definiească ambianţa prin câteva elemente (scenografia Adriana Grand), ştie să taie acolo unde trebuie şi, mai ales, ştie să lucreze cu actorii. El ne ajută să descoperim două tinere actriţe foarte talentate — Ioana Barbu, Alex cea pură şi Maria Popistaşu, Kiki cea perversă — şi să redescoperim un Tudor Chirilă, actorul Tudor Chirilă, în rolul înşelatului vindicativ Sandu.
     Legături bolnăvicioase este fără îndoială un debut regizoral promiţător.
(Time Out, 22.03.2006)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cecilia stefanescu, cristina corciovescu, cronica de film, debut, legaturi bolnavicioase, tudor giurgiu

Opinii: