REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu” – cronică de film (1)


      Cu Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu, Malvina Urşianu propune cinematografului românesc o nouă formulă de film istoric, o formulă să-i spunem eisensteiniană. Nu numai din cauza trimiterilor evidente la Ivan cel Groaznic (compoziţii de cadre, jocuri de umbre, decoruri, asemănarea dintre George Motoi şi Nikolai Cerkasov), ci şi datorită problemelor mai profunde şi mai generale pe care le conţine această versiune cinematografică a binecunoscutei poveşti a domnitorului tăietor de boieri: condiţia puterii, conceptul de trădare, rolul conducătorului şi rolul maselor.
     Folosind tehnica flash-back-ului, filmul reconstituie, în prima sa parte, capitolul întâi al domniei lui Lăpuşneanu, conturând una dintre faţetele acestei contradictorii personalităţi istorice: voievodul care se identifică cu Moldova după exemplul strămoşilor săi, Ştefan şi Bogdan. Treptat, însă, sub influenţa unor factori exteriori (lipsa de credinţă a boierilor) şi interiori (beţia puterii), acest raport se schimbă, Lăpuşneanu devenind din slujitorul Moldovei, tiranul ei. În acest context e interesant de urmărit felul în care filmul conturează personajele boierilor. Mai cu seamă pe cel al lui Moţoc. Handicapat fizic, acesta rămâne în afara jocului puterii pe care îl poate influenţa, dar la care nu poate participa. Această poziţie îi conferă posibilitatea de a judeca mai la rece şi mai obiectiv situaţia şi pe fiecare domnitor în parte. Astfel, nu dorinţa de a trăda constituie mobilul deschiderii porţilor în faţa noului pretendent la tron, ci speranţa unui voievod mai potrivit nevoilor ţării. Nu întâmplător, Moţoc nu mai moare  mizerabil, linşat de către gloată (ca în nuvela lui Negruzzi), ci demn, decapitat din ordinul voievodului. După cum, Lăpuşneanu nu e asasinat de boieri, ci de Petru al Catincii, care îl sacrifică şi se sacrifică pentru binele Moldovei.
     Această tragedie a conducătorului de oameni care nu-şi mai aparţine pentru că aparţine ţării este tratată de către regizoarea-scenaristă Malvina Urşianu cu sobrietate, măsură şi bun gust, cu un adevărat cult al detaliului, cu grijă deosebită pentru plastica imaginii (semnată de Gheorghe Fischer şi Alexandru Întorsureanu) şi pentru interpretarea actoricească (George Motoi, Silvia Popovici, Valeriu Paraschiv, Cornel Coman, Melania Ursu şi mulţi alţii).
 
(Volk und Kultur, mai 1980)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cristina corciovescu, cronica de film, intoarcerea lui voda lapusneanu film, malvina ursianu

Opinii: