REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Începe luna.doc#4 - o lună de filme documentare în licee


     LUNA.DOC, o lună de filme documentare în licee, ajunge în toamna aceasta la cea de-a patra ediție. Începând de astăzi, profesorii din toata țara se pot înscrie pentru a găzdui o proiecție de film documentar în liceul lor. Anul trecut am ajuns cu luna.doc în 35 licee din 15 orașe, cu proiecții de film documentar și ateliere de reciclare creativă. În total au participat 3500 elevi și profesori. Deschiderea acestei ediții va avea loc pe 16 noiembrie, începând cu ora 12:00, la Casa Culturii „Ion Creangă” din Târgu Neamț.
     Cea de-a patra ediție luna.doc încurajează dialogul între generații și prezintă bătrânețea într-o altă lumină. Deși rareori se vorbește despre discriminarea persoanelor în vârstă, ele reprezintă unul dintre cele mai vulnerabile grupuri sociale. Discursul public prezintă bătrânii ca neadaptați la viteza cu care se schimbă lumea, învechiți în gândire și obiceiuri, nefolositori societății, o povară în buget și în familie. Prin proiectarea celor patru filme documentare special alese, ne dorim să sensibilizăm tânăra generație în legătură cu bătrânețea, un subiect puțin discutat, și să deschidem un dialog nu doar despre, ci și cu persoanele aflate în toamna vieții.
     Pentru a găzdui o proiecție luna.doc în liceu, vă puteți înscrie completând formularul online (goo.gl/X9Xc43) și puteți lua legătura cu organizatorii prin telefon (0746672385) și e-mail (scoala@oneworld.ro).
     Detalii: One World Romania

Filme documentare selectate pentru LUNA.DOC#4
 ALICE ARE GRIJĂ | Sander Burger | Olanda | 2015 | 75 min
AURUL TOAMNEI | Jan Tenhaven | Germania | 2010 | 56 min
DOUĂ BUNICUȚE ÎNVERȘUNATE | Havard Bustnes | Finlanda | 2013 | 77 min
ORICE SE POATE ÎNTÂMPLA | Marcel Lozinski | Polonia | 1995 | 36 min
(07.11.2017)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: luna doc, one world la scoala, one world romania, program educatie cinematografica licee, proiectii film documentar in licee

Opinii: