REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Încă o felie de viață


       Radu Muntean şi-a cucerit locul în echipa tinerelor talente regizorale, afirmate după anul 2000, prin câteva trăsături care îl particularizează. Bun meşteşugar (a nu se lua termenul în sens peiorativ), el stăpâneşte mecanismul realizării unui film în toate compartimentele sale. Harnic, el este singurul care are deja trei lungmetraje în filmografie: Furia (2002), Hîrtia va fi albastră (2006), Boogie (2008). Deşi apare de fiecare dată pe generic şi în calitate de coscenarist, el nu are pretenţii de autor (vezi acel „cinema d’auteur” lansat la Noul Val francez în anii ’50), ci vrea doar să vorbească în imagini despre lucruri, oameni, evenimente pe care le cunoaşte. De aceea subiectele şi universul filmelor sale sunt foarte diferite:  lumea bandelor de interlopi (eufemism la modă pentru bandele de ţigani care fac legea în cartiere), evenimentele din decembrie ’89, criza bărbaţilor în prag de 40 de ani.
     Boogie n-are nici o legatură cu Humphrey Bogart, cum şi-ar putea imagina cinefilii, ci e un diminutiv de la Bogdan. Bogdan Ciocazanu (Dragoş Bucur) are 30 de ani şi ceva şi ar putea fi mulţumit de viaţa pe care o duce: firmă, maşină ultimul strigăt, nevastă frumuşică (Anamaria Marinca), un băieţel sănătos şi un alt copil pe drum. Îşi petrece concediul la mare cu familia, într-un hotel pricopsit, şi se destinde pe plajă făcând castele de nisip. Totul ar fi perfect dacă în aer n-ar pluti o mică tensiune. De vină e rutina vieţii de cuplu, uşoara cicăleală a nevestei care nu ridică niciodată vocea dar e permanent agasată de câte ceva. Aşa, ca în viaţă — vor să spună scenariştii Radu Muntean, Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu (o echipă deja rodată la Hîrtia va fi albastră).
     Tot ca în viaţă, întâmplarea scoate în calea familiei Ciocazanu (spre enervarea ei şi bucuria lui), pe cei mai buni prieteni de tinereţe ai lui Bogdan (Mimi Brănescu şi Adrian Vancica). Ei i-au spus Boogie şi împreună şi-au clădit planuri, au alergat după fete, au făcut glume proaste, după care viaţa i-a aruncat care încotro (pe unul dintre ei tocmai în Suedia). Preţ de o noapte, cei trei amici se străduiesc să regăsească farmecul existenţei de holtei: mai o baută, mai o damicelă (pe care şi-o împart frăţeşte), mai nişte bancuri fără rost. Numai că nimic nu mai e ce a fost.
     E clar că Boogie se vrea a fi o felie de viaţă. Un gen pe care tânăra generaţie de regizori români a ajuns să-l stăpânească foarte bine, cucerind aplauzele juriilor internaţionale. El beneficiază de nişte scenarişti buni, de dialoghişti excelenţi, de regizori atenţi la detaliile vieţii cotidiene, de actori de un firesc desăvârşit. Sunt exact şi calităţile filmului lui Radu Muntean care din punct de vedere profesional mi se pare impecabil. Există însă şi un minus, din păcate esenţial, miza foarte mică a subiectului. Şi aici ajungem la o întrebare pe care mi-o pun de ceva vreme: oare orice felie de viaţă are rost să devină film? 

 
(Bucarest Hebdo, septembrie 2008)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: boogie, cristina corciovescu, cronica de film, radu muntean

Opinii: