REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film

În limitele previzibilului (II)


     Citind dosarul pe care i-l făcuse Securitatea în 1989 – când, ca licean, contactase Radio Europa Liberă pentru a-i dedica o melodie prietenei sale Roxana –, Tavi (Şerban Pavlu) descoperă că Roxana (Diana Dumbravă) era gravidă la vremea când fusese anchetată. Deci s-ar putea ca fiul ei, ajuns între timp la vârsta studenţiei (Anghel Damian), să fie şi al lui Tavi – nu al colegului comun (Mihai Călin) alături de care Roxana îşi întemeiase, între timp, o familie (cu încă doi copii). Debutul regizoral al lui Vali Hotea, Roxanne, e o telenovelă cinematografică (unde „telenovelă“ trebuie luat ca un termen descriptiv, nu evaluativ) cu o componentă de mystery. La misterul paternităţii băiatului se adaugă misterul identităţii celui sau celei care-l turnase pe Tavi la Securitate, deşi nici într-un caz, nici în celălalt, scenariul (semnat de regizor şi de Ileana Muntean) nu prea se oboseşte să creeze piste false şi să trimită spectatorul de la un suspect la altul. Pentru postul de turnător nu se prezintă decât doi candidaţi, iar Tavi nu-şi pune problema decât în cazul unuia dintre ei, deci e clar că făptaşul e celălalt. Subnutriţia misterelor e compensată, până la un punct, de tratarea destul de nuanţată a apropierii lui Tavi (care începe să bântuie vila Roxanei şi a familiei acesteia) de presupusul său fiu. Acesta din urmă e o prezenţă plăcută, relaxată, cu o uşoară şi mereu elegantă rezervă – asta fără să se arate vreodată îngrijorat de faptul că Tavi se comportă de parcă ar încerca, inept, să-l agaţe. Totuşi, relaţia nu iese din clişeu – tatăl îl învaţă pe fiu să conducă maşina pentru că, dacă n-ar fi fost asta, ar fi fost baschetul sau pescuitul. Pus în scenă cu zero urme de personalitate, spectacolul Roxanne e mai adecvat micului decât marelui ecran: cu excepţia unei mari confruntări în patru (şi ea mizanscenată mai degrabă static – cu mult stat pe scaune), e o chestiune de one-on-one-uri – Tavi contra Roxana, Tavi contra presupusului fiu, Tavi contra ex-colegului care l-a uzurpat, Tavi contra ex-colegului care i-a rămas prieten (Adrian Văncică) – decupate predominant în plan-contraplan. Diferenţele de statut dintre personaje sunt clar marcate – Roxana şi ai ei sunt o familie, pe când Tavi e încă necăsătorit; ei au o casă în Cotroceni, pe când el plăteşte chirie –, dar Bucureştiul contemporan în care locuiesc cu toţii e un oraş generic, fără prea multe semne de viaţă în jurul acţiunii principale.
 
(Dilema Veche, 10-16 octombrie 2013)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: andrei gorzo, cronica de film, cronica de film roxanne, roxanne, roxanne film, vali hotea

Opinii:

0 Comentarii


Adaugă un comentariu