REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Iar ca sentiment, un cristal


     La început a fost...un sportiv (Ivan Patzaichin) cu succesele sale (multiple titluri de campion)... Apoi o poezie (de Odyseas Elytis) simplă și profundă ca orice poezie bună... Și apoi un film minunat (de Ovidiu Bose Paștina)...
     Un dreptunghi de lumină pe o suprafață opacă, vânătă. O fereastră... BaIansându-se în ritmul unor pași sacadați, camera de luat vederi ― ochi egal iscoditor ―avansează în perimetrul auster al unui cantonament. Încăperi reci, neutre, vidate de orice prezență (pentru o fracțiune de secundă doar, în plan depărtat se suprapun câteva siluete stinghere). Inițierea în ezotericul joc prezență-absență continuă. În atmosfera glaciară persistă inchietant rumoarea cotidiană. Mediul coercitiv e părăsit. Se alunecă vertiginos pe o translucidă întindere de apă. Din oglinda pIumburie, irumpe în forța o ființă. Liniștea se resoarbe într-o primară respirație. Un strigăt de efort, un strigăt de încurajare reverberează la unison. Și se va repeta obsedant. Simbolic moment al nașterii unui mit. Urmează o recapitulare a genezei. Instantanee diverse, fotografii înlănțuite (doar fotografii) refac biografia eroului. Li se adaugă imagini fiImate în deltă, printre pescarii din rândul cărora s-a desprins, Iuându-și zborul spre culmile performanței. Trezirea la viață, conștientizarea aspirației aici s-a petrecut. Câteva detalii de muncă aspră evocă truda, efortul comun. Larma competițiilor e astfel eludată. E eliminată intenționat și frecventa, abuziva supralicitare a interviului, a cuvintelor de prisos. Eroul nu articulează nici un cuvânt, dar chipul, ochii vorbesc infinit. Brusc, ecranul se metamorfozează într-un tablou de afișaj electronic. Laconică înșiruire de date, recorduri — uimitoare. Curba ascendenței refuză spațiul strâmt al monitorului. Dar campionul se apropie ― firesc ― de sosire. Abia acum aparatul îl fixează în cadru și-I urmărește refăcând propriul drum de luptător pe firul apei. Doar el și caiacul său... Gloria a expiat. Nu însă și omul. El își conduce ambarcațiunea senin și liniștit. Liniștea interioară dobândită odată cu sentimentul împlinirii unui destin individual. Emoția, da, s-a cristalizat definitiv. Dimensiunea tragică e inerentă oricărui sfârșit... S-a produs însă acea inestimabilă sublimare a ideii de voință, de dorință care asigură imanența, ciclicitatea oricărui fenomen, a perpetuării vieții pe pământ.
     Universul vizual e continuu dublat de stranii, astrale configurații sonore, zgomote decantate sunt repotențate melodic: semnificații tonale impun echivalențe semantice sporite. Transferul operat din imperiul concretului, al realității documentare în planul ficțiunii și al noțiunilor abstracte e facilitat de aportul specific al limbajului filmic care, calchiind o poetică sintaxă, descrie limpede un exemplar itinerar existențial dus-întors... Filmul e dedicat nu neapărat celor pasionați de tainele sportului, ci tuturor acelora ce au răbdare să reflecteze la semnificațiile unui eseu cinematografic nutrit de versurile unui poet din patria olimpiadeIor:
„După-amiază
Și imperiala sa singurătate
Și tandrețea alizeelor sale
Și aura sa cutezătoare
Nimic să nu vină Nimic
Să nu plece
Toate frunțile libere
Iar ca sentiment, un cristal”
 
 
(Almanah Cinema 1987)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: iar ca sentiment un cristal, irina coroiu, ovidiu bose pastina

Opinii: