REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Corespondenţă de la Veneţia: Şi noi printre alţii


     Veneţia este frumoasă în orice anotimp. Şi pe soare, şi pe ploaie. Un miracol arhitectonic, ca un decor uriaş de operă, care şade de secole pe aceleaşi picioare de lemn bine înfipte în apă. Numai că Lido – fieful primului festival cinematografic din lume, inaugurat în 1932 – nu este Veneţia. Insula Lido stă ca un scut protector între mare şi lagună. Când marea se înfoaie, laguna doar se înfioară. Însă Lido, fără canale şi gondole, nu are nici pe departe poezia Veneţiei. Iar când plouă e de-a dreptul mohorâtă. Şi anul acesta, în cinstea celei de a 71-a ediţii a festivalului, plouă. Un motiv în plus pentru ca sutele de participanţi să stea la cozi impresionante (chiar dacă se ascund sub umbrele) la intrarea în cele opt săli de cinema unde, timp de zece zile, rulează filme din 39 de ţări. Steagul României fâlfâie şi el pe Palatul Festivalului, semn că suntem prezenţi măcar într-una dintre secţiuni.
     De-a lungul anilor nu se poate spune că festivalul de la Veneţia ne-a răsfăţat prea tare. După un început în forţă când, în 1939, documentarului Ţara Moţilor de Paul Călinescu i se acordă o „Plachetă de bronz”, ne mai putem lăuda cu un „Leu de argint” luat de Dan Piţa pentru Hotel de lux, în 1992, şi cu un „Premiu special al juriului” pentru Terminus Paradis de Lucian Pintilie, în 1998.
     De data asta selecţionerii s-au oprit asupra filmului Artă de Adrian Sitaru, pe care l-au inclus în competiţia de scurtmetraje din cadrul secţiunii „Orizzonti”. Artă este o mică mostră de ceea ce numim pompos cinematograf autoreferenţial sau, mai simplu spus, este un film despre lumea filmului. Un regizor caută o interpretă  pentru un film despre abuzul sexual asupra minorelor. O găseşte în persoana unei fetiţe care vine la casting însoţită de mama ei. Atrasă de mirajul celebrităţii, fetiţa e gata să accepte rolul, dar mama – în ciuda asigurărilor că rolul nu implică nuditate şi nici scene de sex explicit – se teme de consecinţele nefaste pe care le poate avea o asemenea experienţă asupra copilului. Mai interesantă decât îndoilelile mamei este atitudinea regizorului care face uz de întreaga lui elocvenţă pentru a o convinge, deşi în străfundul sufletului său ştie că femeia are dreptate. În discuţie sunt aruncate argumente culturale: cazul Jodie Foster care, adolescentă fiind, a debutat în rolul prostituatei din Taxi Driver şi iată ce actriţă mare a ajuns! Artă este un film despre duplicitate morală şi dacă poate fi ea scuzabilă atunci când slujeşte opera de artă. Un fel de „scopul scuză mijloacele” la care orice regizor trebuie la un moment dat să recurgă dacă vrea să realizeze filmul în care crede. Sitaru face această demonstraţie, care totodată ar putea fi considerată şi o confesiune, în stilul său caracteristic: cu inteligenţă, sinceritate, sensibilitate şi umor.
     Pe aleile din movie village l-am întâlnit deunăzi pe Răzvan Rădulescu, alergând de la un film la altul. El se află la festival ca membru în juriul ce va desemna premiul „Opera prima”. Ghinionul a făcut ca anul trecut să nu poată onora invitaţia de a fi în acest juriu, dar festivalul a dorit să-şi reînnoiască propunerea, semn că reputaţia celui mai important scenarist al Noului cinematograf românesc a depăşit de mult graniţele ţării.
     Nu putem spune că Veneţia nu ne bagă în seamă. Dar am fi preferat să avem şi noi un lungmetraj în competiţia mare, unde ne-am fi luat la întrecere cu nume sonore din cinematograful mondial ca Inarritu, Ferrara, Koncealovski, Andersson sau Costanzo, şi să evoluăm pe covorul roşu alături de Catherine Deneuve, Willem Dafoe, Francis MacDormand, Edward Norton, dar mai ales alături de Al Pacino. E un mare privilegiu să-l vezi pe ecran interpretând genial două roluri extrem de diferite: cel al unui reputat actor la sfârşit de carieră în The Humbling şi cel al modestului meşteşugar care face chei din Manglehorn. Dar şi în carne şi oase la două conferinţe de presă în aceeaşi zi, descoperind cât este de inteligent, de carismatic, de lipsit de ifose, de binevoitor în faţa celor mai stupide întrebări. Un mare actor, o mare personalitate.


Galerie Foto

Cuvinte cheie: adrian sitaru, al pacino, arta, cristina corciovescu, festivalul de la venetia 2014, razvan radulescu

Opinii: