Documentarul
România neîmblânzită, în regia lui Tom Barton-Humphreys, narat de actorii
Victor Rebengiuc și Mark Strong, va fi proiectat în cadrul Festivalului Culturii și Călătoriilor „Ciekawi Świata” ( „Curioși de lume”) de la Białystok, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Varșovia, pentru prima oară partener al acestei manifestări considerate o adevărată sărbătoare a pasionaților de
călătorii.
Proiecția românească va avea loc în data de 28 octombrie 2019, ora 17.00, la Cinematograful Forum, și va fi urmată de o degustare de vinuri românești, din ce în ce mai apreciate în Polonia, oferită de ICR Varșovia și Consulul Onorific al României la Białystok, doamna Ewa Moroz-Ustymowicz.
România neîmblânzită spune povestea unei călătorii care începe pe crestele împădurite ale Carpaților, unde urșii, lupii și râșii sălășluiesc liberi, și ajunge în apele agitate de vânt ale Deltei Dunării, locul din care pelicanii își iau zborul şi unde șerpii de apă înoată în adâncuri. În inima Europei există o viață naturală fabuloasă: o explozie a sălbăticiei, care reprezintă căminul
a nenumărate vietăți. Creaturi parcă desprinse din legendă trăiesc în libertate, aici animalele se luptă pentru supraviețuire. Drepturile de difuzare sunt asigurate de Auchan România, producător al filmului şi partener al ICR Varşovia în acest proiect.
În perioada 24-28 octombrie 2019, în organizarea Centrului pentru Cultură din Białystok, se desfășoară cea de-a IX-a ediție a Festivalului Culturii și Călătoriilor „Ciekawi Świata”, festival care se bucură de un public curios și activ.
Și în acest an, Institutul Cultural Român de la Varșovia a promovat în mod susținut cinematografia românească în Polonia și Estonia, printr-o caravană a filmelor care a debutat la Cracovia, în luna mai, în cadrul celei de-a XII-a ediţii a Festivalului Culturii Române, a continuat la Białystok (1-4 octombrie), Toruń (11-13 octombrie), Łódź, (17-20 octombrie), urmând Poznań (26-30 octombrie), Varșovia (29 noiembrie – 1 decembrie), precum și în Estonia, la Jogeva, Tartu, Rakvere şi Tallinn, pe parcursul lunilor noiembrie și decembrie.
Detalii:
Institutul Cultural Român