REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Fructele luminii


     Dacă povestea fetei seduse şi abandonate s-ar fi petrecut la oraş, ar fi avut un aer meschin şi banal. Destinul ei n-ar fi îmbrăcat acea tentă de predestinare pe care i-o dă izolarea în mijlocul naturii, într-un Ioc unde se ajunge pe un singur drum care urcă spre cer (minunat leit-motiv vizual). Inocenţa ei nu s-ar fi tradus printr-o mâna care-şi prinde gingaş o floare de câmp în păr (prim-pIan într-o lumină caldă de amurg de vară). Tăria ei n-ar mai fi semănat cu neclintirea copacilor care străjuiesc permanent zarea (compoziţia cadrelor dă pondere egală oamenilor şi pădurii). Compromisul ei n-ar mai fi fost anunțat de trunchiurile aceloraşi copaci, doborâți şi jupuiţi de coajă, care coboară din cer spre pamânt (repetate planuri-detalii de o concreteţe aproape tactilă). Plasând povestea în creierul munţilor, natura devine martorul mut al ciclului vieţii: zămislirea copilului „din mure”, naşterea lui în scutecele albe ale zăpezii, posibila moarte în imensitatea unui orizont crepuscular spre care gonesc două paralele de fier. Oamenii cu gesturile lor simple şi mereu aceleaşi au împrumutat câte ceva din măreţia pădurii, din singurătatea ceţii şi din resemnarea pietrelor. Linişte şi echilibru — acestea sunt coordonatele cadrelor de o frumusețe austeră şi plină de tristețe, tristețea vieţilor irosite.
     Fireşte, gândul nostru cinefil ne poartă uneori spre Siberiada, după cum, în final, planul general al nuntaşilor, care ies de sub plasticul şopronului şi pornesc în urmărirea calului, are o notă felliniană. Dar mai interesante ar fi trimiterile la însăşi filmografia cuplului Tatos-Mihăilescu. Muşcata din cerdac, pată însângerată pe fundalul cenuşiu al unei zile ploioase, aminteşte de o altă mușcată într-un alt cerdac în zorii unei zile de vară din Duios Anastasia trecea. Chipul Manuelei Boboc, prin armonia trăsăturilor, puritatea zâmbetului şi tristețea privirii, aminteşte de cel al Andei Onesa în rolul Anastasiei (este tipul de frumusețe care sugerează cel mai bine realizatorilor acel amestec de inocenţă şi obstinare caracteristic ambelor eroine). Ca şi în Duios Anastasia trecea, există o predilecţie pentru portretul feminin — cu rol de semn de punctuaţie — surprins în diverse momente ale zilei, în plină lumină (secvenţa mulsului) sau în semiîntuneric (despărțirea de lângă mocăniță). Hora din vârful munților îşi află perechea într-o altă horă pe malul Dunării, iar lumea cârciumii, a vânzătorilor de alimentara şi a pozarilor se înrudeşte în de aproape cu cea din Secvenţe.
     Cu Fructe de pădure colaborarea dintre Alexandru Tatos şi Florin Mihăilescu a ajuns la cel de al cincilea film. Mai important este însa că, de data aceasta, se apropie de perfecțiune.
 
 
(Cinema, decembrie 1983)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alexandru tatos, cristina corciovescu, cronica de film, fructe de padure

Opinii: