REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Focus Spania la ediţia aniversară Ceau, Cinema!


     Cinematografia spaniolă recentă va fi celebrată printr-un focus special la a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara (12-16 iulie). Cu susţinerea Ambasadei Spaniei în România şi în parteneriat cu Asociaţia Ceva de Spus, Ceau, Cinema! va prezenta patru dintre dintre cele mai de succes filme spaniole din ultimii ani, în proiecţii în aer liber şi gratuite în Piaţa Traian din cartierul Fabric. „După succesul proiecţiilor de anul trecut din Piaţa Traian, ne-am decis să mergem şi în 2023 în Fabric, acest frumos şi important cartier al Timişoarei, pentru a le da şansa tuturor locuitorilor din zonă să se bucure de filme bune, văzute împreună timp de patru seri de vară. Am ales patru filme spaniole puternice, dintre cele distribuite deja în România şi care merită descoperite sau revăzute. Mulţumim Ambasadei Spaniei pentru sprijinirea acestei secţiuni”, spun organizatorii Ceau, Cinema!
     Câştigător în 2022 al prestigiosului premiu Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin, „Alcarràs”, inspirat din viața familiei regizoarei Carla Simón și realizat numai cu actori neprofesioniști, cu vârste cuprinse între 5 și 80 de ani, spune povestea familiei Solé, o familie numeroasă de fermieri dintr-un mic sat din regiunea Catalonia. Anul surprins în film poate fi ultimul în care cele trei generații își petrec timpul împreună, culegând piersici din livada familiei. Noile planuri pentru teren, care includ tăierea piersicilor și instalarea de panouri solare, provoacă o ruptură în această familie mare, unită, tulburată de un viitor incert.
     „Bestiile” (2022), de Rodrigo Sorogoyen, are în centru un cuplu de francezi stabiliţi de mult timp într-un sat din provincia spaniolă Galicia. Aici, cei doi duc o viață liniștită, își văd de grădina de legume și reabilitează case abandonate, deși convieţuirea cu localnicii nu este atât de paşnică pe cât şi-ar fi dorit. Refuzul lor de a participa la implementarea unei ferme de turbine eoliene va înrăutăţi curând lucrurile. Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de la Cannes şi a câştigat mai multe trofee Goya, premiile industriei cinematografice spaniole, inclusiv pentru Cel mai bun film.
     Laureat de asemenea cu premiul Goya pentru Celmai bun film, la ediţia din 2022 a galei, „Cel mai tare şef” (2021), de Fernando León de Aranoa, îl are ca protagonist pe proprietarul unei companii care produce cântare industriale. Aşteptând vizita unei comisii ce ar putea acorda afacerii sale un premiu de excelenţă, patronul (Javier Bardem) face toate eforturile posibile pentru a rezolva problemele angajaţilor săi.
     Al patrulea titlu din focus este „Mame paralele”, al maestrului Pedro Almodóvar. Filmul spune povestea a două mame care stabilesc o legătură în mod neașteptat, după ce au născut în aceeași zi. Prezentat în premieră mondială în deschiderea Festivalului de Film de la Veneția în 2021, „Mame paralele” i-a adus Penelopei Cruz prestigiosul Trofeu Coppa Volpi pentru cea mai bună actriță, dar și o nominalizare la premiile Oscar.
Filmele au fost distribuite în România de Bad Unicorn, Transilvania Film, Freealize şi Independenţa Film. 

Detalii:ceaucinema.ro / Facebook / Instagram
     Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Pelicula Culturală şi fondat împreună cu Asociaţia Marele Ecran.
Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara–Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul MinisteruluiCulturii. Sponsori: Vitas România, Groupama Asigurări. Finanţat de: Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC). Parteneri: Asociaţia MareleEcran, Bergen International Film Festival (BIFF), Centrul Cultural German din Timişoara, Forumul Cultural Austriac Bucureşti, Institutul Polonez Bucureşti, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, Centrul Ceh Bucureşti, Ambasada Spaniei, Institutul Cervantes din Bucureşti, Institutul Italian de Cultură din Bucureşti, Institutul Francez din Timișoara. Cu sprijinul: Asociaţia Ceva de Spus, Fundaţia Cartea Călătoare, Cinema Victoria, Animest, Ibis Timisoara City Center, Faber, Timişoara la cutie, Casa Artelor – Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş, Claudia Roşu. Parteneri media: All about Romanian Cinema (AaRC.ro), West City Radio, Ziarul Metropolis.
 
(9.06.2023)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: ceau cinema timisoara 2023, focus spania la ceau cinema 2023

Opinii: