REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



“Film Poster is Not Dead” la MECEFF 2014


Expoziţia de afişe de film ale studenţilor cehi şi români va fi deschisă la Mediaş în perioada festivalului (2 – 6 septembrie).



     În urmă cu doi ani, Centrul Ceh a adus la Bucureşti 100 de afişe cehoslovace de film, originale, care ilustrau un moment unic în istoria designului - anii ’60 - ’80. Realizarea afişelelor de film nu era constrânsă de aşteptări comerciale, cerute în mod normal în publicitate, şi arta afişului cehoslovac de film, deşi în cadrul unui regim politic restrictiv, a atins în acea perioadă apogeul artistic. Artiştii s-au inspirat din diferite direcţii artistice: pop-art, op art, lettrism, informel-ul ceh. După 1989, afişele de autor au dispărut, odată cu globalizarea caselor de producţie şi a industriei de film. 
Ce se întâmplă însă atunci când artiştilor şi designerilor de astăzi li se dă libertate creativă totală, pentru a face un afiş de film? Organizatorii MECEFF 7+1 au lansat provocarea şcolilor de artă din Cehia şi România, iar o selecţie de 36 de afişe poate fi văzută la Mediaş. 
Evenimentul este organizat de Centrul Ceh în parteneriat cu Ecran Cinema Management, Primăria Municipiului Mediaş, Muzeul Culturii, Institutul Cultural Român, Centrul Naţional al Cinematografiei şi ADI Regiunea Tarnavelor.

Detalii: www.meceff.ro / faceboook



Galerie Foto

Cuvinte cheie: afise de film, centrul ceh, film poster is not dead, institutul cultural roman, mediaş central european film festival

Opinii: