Mersul în zig-zag
Există în acest film trei personaje — interpretate de
Gheorghe Dinică,
Colea Răutu și
George Motoi — a căror fundamentală dimensiune e dată nu de deosebirea, ci tocmai de asemănarea lor cu omul obișnuit, acest om căruia și Salamandră și căpitanul și comandantul îi dezvăluie nebănuite calități și virtuți, precum și acea omenie deloc declarativă, profundă, liniștitoare, de nădejde. Sunt personaje care, alături de profesorul interpretat de
Radu Beligan (cu o distincție și cu un farmec care sunt numai ale lui), poartă filonul realei drame ce va atinge paroxismul. Dar precisa jalonare (precisă mai ales pentru că documentul de viață din care se inspiră filmul era — după opinia noastră — nu numai o sursă de story cinematografic, ci în același timp și o condiție a unei anumite rigori în gradarea și nararea filmică) este, din păcate, și poate dintr-o prejudecată, care nu ține decât de o înțelegere cam depășită a ideii de narațiune filmică, încărcată cu „întâmplări” adiacente, invocate din nevoia (iarăși greșit înțeleasă) de a „colora” acțiunea prin mici scene cam convenționale, de un umor de situație și de replică distonante cu adevărata situație. La fel, din dorința de a arăta nu numai locul propriu-zis al întâmplării dramatice, axul acțiunii, ci și arierplanul — orașul, cu oamenii care iau contact cu vestea gravei amenințări — asistăm la introducerea unor scene în care ideea că reacția față de primejdie trebuie să se facă cu tot calmul, produce în loc de o atmosferă tensionată dramatic și în care calmul ar fi expresia încordării pe viață și pe moarte, dominată de voință și luciditate — produce, sau numai placiditate sau o suită de discuții nefirești, nedramatice. O nuntă din care țâșnește viitorul erou Salamandră este, după opinia noostră, prea lung purtată pe apele Dunării, evident tot din nevoia unei anumite culori folclorice, iar racordul ideatic între întâmplare, între faptul dramatic și aparițiile succesive de noi personaje care caută să se includă în acțiune, nu este totdeauna solid stabilit. (Scena, de pildă, a inițiativei pe care o brigadă de pe șantier o ia de a „asalta” vasul spre a arunca încărcătura în apă este și ea destul de fragil configurată.) Mica poveste sentimentală dintre un marinar și iubita lui închisă în cală rămâne doar o pantomimă, în timp ce finalul filmului „filează” prea lung situația cu scopul de a pune pe jăraticul epavei nervii spectatorului prin jocul pe care Salamandră îl face „de-a v-ați ascunselea” cu explozia iminentă.
