În decembrie 2018 Asociația One World Romania a programat o nouă serie de evenimente, în cadrul proiectelor KineDok, One World Romania la Școală și Sahia Vintage. KineDok încheie sezonul cu 16 proiecții în 12 orașe, OWR la Școală continuă proiecțiile din cadrul luna.doc, iar pe 13 decembrie se lansează cel de-al cincilea DVD din colecția Sahia VINTAGE.
Joi, 13 decembrie, de la ora 18:00 are loc evenimentul de lansare al celui de-al cincilea DVD din colecția SAHIA VINTAGE. Lansarea va avea loc la Modul Cărturești, aflat pe strada Academiei, nr. 20. Joi seară vom proiecta unul dintre filmele recent descoperite la Arhiva Națională de Filme:
Cum circulăm? (
Slavomir Popovici, 1963, 16’). Scurtmetrajul este un exercițiu ludic de virtuozitate regizorală dezvoltat pe baza unei comenzi a Direcției Generale a Miliției Capitalei – un film care vorbește simultan despre Bucureștiul anilor ‘60 și despre afinitatea regizorului pentru avangarda cinematografică.
După patru DVD-uri organizate în jurul unor teme semnificative pentru înțelegerea vieții cotidiene în România socialistă (și a reprezentării acesteia în filmul documentar), seria continuă cu un al cincilea DVD, care survolează segmentul cel mai puțin cunoscut al producției Sahia, filmele efemere.
Numitorul comun al celor 11 scurtmetraje incluse pe noul DVD este că ele au fost comandate Studioului Alexandru Sahia de varii instituții ale statului, de la Oficiul Național de Turism, la Miliția Capitalei și la varii ministere, fabrici, uzine, între 1963 și 1983. Regăsim, printre altele, un film despre circulația pietonală din București, un altul despre pericolul buteliilor improvizate în gospodăriile României rurale, un al treilea, despre nunta a doi americani dintr-un sat românesc, sau un altul, despre vacanța, în România anilor '70, a unei familii de evrei români emigrați cu câteva decenii mai devreme.
La evenimentul de lansare,
Adina Brădeanu, curatoarea colecției, și echipa SAHIA VINTAGE vor discuta despre efemere ca „periferie” a istoriei de cinema naționale și despre beneficiile inclusivității (și) în ceea ce privește istoria filmului: anume, despre modul în care integrarea acestei periferii în teritoriul istoriei de cinema naționale ne permite înțelegerea mai nuanțată a culturii de producție a studioului Sahia și accesul privilegiat la imaginarul epocii.
Proiectul luna.doc, inițiat de One World Romania la Școală, continuă și în luna decembrie. Cea de-a cincea ediție luna.doc include patru lungmetraje și o selecție de scurtmetraje produse la Studioul „Alexandru Sahia” care vorbesc despre drepturile femeilor. Cu aceste filme echipa OWR la Școală a călătorit până acum la Turnu Magurele, Călărași, Satu Mare, Cluj, Sibiu, Iași, Buzău, Reșita, Bocșa, București, Petroșani, Lupeni, Târgu Jiu, Tulcea, și mai urmează: Pitești, Alexandria, Drobeta Turnu Severin, Constanța, Alexandria, Slatina, Ploiești, și altele.
KineDok începe luna decembrie în vizită la Satu Mare pentru proiecția filmului
Daliborek și lumea lui albă, care va fi urmată de o discuție despre ce înseamnă prejudecata în psihologie și cum este ea legată de naționalism. La Miercurea Ciuc mai puteți viziona
Campionul din Balcani și
Dum Spiro Spero, Meru Iași încheie sezonul cu
Bestia e încă vie, iar Craft & Light din Ploiești ne aduce aminte că și iarna putem visa la mare optând pentru documentarul nostru cel mai optimist -
Funne: Visând la mare. De asemenea, la Fabrica de Pensule în Cluj mai puteți viziona pentru ultima oară filmul
Prima Împărtășanie, care a câștigat premiul Academiei Europene de Film pentru cel mai bun documentar.