REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Eroismul, o dimensiune morală a copilăriei *)


     Prezența copiilor în război reprezintă o temă tulburătoare pentru multe cinematografii ale lumii. Prin conștiința curată a vârstei copilăriei, erorile unei conflagrații, atrocitățile devin parcă și mai absurde, mai iraționale, mesajul omeniei și păcii dovedindu-se pe cât de puternic pe atât de emoționant. Cântec în zori, transmis sâmbătă și duminică, în cinstea Zilei Victoriei, constituie o certă reușită a Studioului de film al televiziunii Române. Regizorul Dinu Tănase, un profesionist al acestui gen de filme, după cum o dovedise, uneori cu excese, în Emisia continuă, pornește de astă dată de la un scenariu aparținând lui Dumitru Carabăț, ale cărui elemente poetice și dramatice le valorifică inspirat.
     Povestea filmului ne duce în teritoriul românesc vremelnic ocupat prin sângerosul Dictat de la Viena. Suntem în anii razboiului care de-acum se apropie de sfârșit. Întoarcerea armelor împotriva Germaniei hitleriste, prin actul de la 23 August 1944, stârnește reacția furibundă a ocupanților naziști și horthyști, un val de teroare și crime împotriva populației locale. Un miner, tată și soț, este luat cu forța, alături de alți consăteni, și deportat, ținut sub pază ca prizonier, obligat să muncească pentru armata germană și pentru horthyști în drumul de retragere al acestora. Un copil se încumetă să-și caute singur tatăl înfruntând pericole ce-l vor duce la moarte, însă încărcându-se de o aură eroică aproape legendară. Filmul are calitatea esențială de a povesti toate acestea cu simplitate și în registruI poeziei tragice, ici și colo intersectată de elemente grotești ori îndulcite în coloritul campestru al unor scene. În prima parte a filmului, mai exact în cea dintâi ritmemă a lui, cum ar numi-o un specialist în dramaturgie, asistăm la viața, sub ocupatie, a românilor din teritoriul menționat. Sunt secvențe marcate de o tensiune echilibrată, de așteptare îndârjită, imagini de muncă sub pază, subliniind pericolul morții în galeriile fragile ale minei. În clipele cle răgaz ori de sărbătoare, puterea morală a românilor, a locuitorilor acestor sate, se manifestă energic, spectaculos, ca o forță a neclintirii. Pot părea idilice aceste cadre. iar somptuozitatea lor le conferă un aer elaborat, însă totul devine verosimil în perspectiva deznodământului și în ambianța ocupării samavolnice. E piIduitoare secvența fanfarei minerilor căreia i se adaugă un soldat din armata de ocupație, lăsat să cânte singur, în semn de revoltă și dezaprobare.
     Secvențe lente, cu o mișcare bogată în planuri largi, alternează cu cadre rapide, montate (montaj adecvat aparținând Rodicăi Fălcoianu) în tăieturi abrupte, atunci când sătenii sunt sculați din somn și luati cu forța, iar alții uciși, în noaptea de 22 spre 23 August 1944, moment al întoarcerii armelor de către România împotriva Germaniei fasciste. Un cuplu de îndrăgostiți, la a căror poveste de iubire asistase copilul, personajul principal al filmului, este sortit să trăiască, în teroarea dezlănțuită, clipa despărțirii brutale, prin uciderea fetei. Ca o imagine „întoarsă”, momentul marchează adevărata condiție tragică a personajelor și le orientează în perspectiva eroică necesară. Sub ochii copilului se desfășurase hârjoneala îndrăgostiților, și sub aceiași ochi, cândva candizi, uimiți cu seninătate și încântare, are loc crima cu sânge rece. Fata moare, tânărul scapă ca prin minune. Copilul e dator să ia urma tatălui și să-l caute cu disperare, cu încăpățânare, cu încredere în izbândă. Drumul Iui se însoțește cu acela al armatei române și al celei sovietice, aliate, înaintând în Ungaria, apoi în Cehoslovacia.
     Povestea unui copil se asociază cu epopeea armatei române în lupta împotriva armatei germane. Din simplu căutător, al tatălui, Matei devine copil de front, erou angajat în misiuni dintre cele mai periculoase, deosebit de utile însă pentru desfășurarea acțiunilor de război ale armatelor aliate. Informațiile pe care acesta le transmite prin intermediul porumbeilor despre mișcarea trupelor germane din zonă sunt apreciate de ofițerii români. Conștienți de riscul asumat de copil, ei caută mereu să-l protejeze. Datoria însă dictează fiecăruia drumul de urmat. Filmul subliniază omenia structurală a românilor, puterea de a nu se angaja în acțiuni izolate, de răzbunare, ci de a da ascultare acelui glas al rațiunii și respectului pentru om. De neuitat este secvența când băiatul oferă mâncare și blid unei fetițe maghiare din Ungaria astfel eliberată. Prietenia lor „rostește” adevărul despre frumusețea dialoguIui dintre oameni dând o nouă dimensiune felului de a fi al copilului român, atât de puternic și de generos în îndirjirea lui de a-și afla cu orice preț tatăl.
     Filmul respiră un aer de autenticitate datorită decorurilor și costumelor gândite să potențeze tragedia, să valorifice elementele dramaturgice, să indice sensul de adâncime al poveștii. Aproape că ar trebui să mă opresc asupra câtorva obiecte ce «joacă» în film ca veritabile personaje. Străzile pustii, flautul, mansardele, peisajul-leitmotiv cu copilui cântând pe un dâmb într-o lumină diafană sunt spații de o emotivitate rafinată a căror valoare plastică se datorează autorului imaginii, Constantin Chelba, pe care s-ar cuveni să-l vedem mai des pe genericele fiImelor noastre. Muzica reprezintă, de asemenea, o componentă integrată în stilul filmului, compozitorul Răzvan Cernat dând aici o probă de înțelege a participării la poveste prin susținerea discretă însă pregnantă a narațiunii. Laitmotivul muzical structurează povestea fiind totodată unul din personajele principale ale filmului. Auzind, în diverse Iocuri, fraza muzicală intonată de băiat, tatăl știe că el îl caută, că este undeva aproape.
     Copilul Mihai Brătilă, interpretul principal, are acea expresivitate dramatică cerută de povestea excepționalei lui aventuri într-o lume a morții. Remus Mărgineanu este un tată ce-și poartă «crucea» cu răbdare și speranță în ziua eliberării. Din păcate el va fl salvat cu prețul vieții propriului băiat. Finalul ne reamintește de cel din Zidul, scris de același Dumitru Carabăț, unde tânărul ilegalist este ucis în clipa ieșirii dintre zidurile unde tipărise ziarul ilegal România liberă, de către un fanatic al gestapoului. Așa avem aici personajul Agop, de asemenea de un fanatism demențial. Dan Condurache îl interpretează cu risipă de talent și inventivitate actoricească, însă în totul personajul pare a nu intra în sistemul de semne și în registrul stilistic al filmului, chiar dacă îl acceptăm ca un produs secundar al unui regim de teroare. O prezență de o luminozitate specială este Rodica Horobeț în scurtul rol încredințat. Ecaterina Nazare transmite tragismul mamei îndurerate, iar Irina Petrescu, într-o apariție episodică, dă timbrul unei conștiințe care a înțeles mersul evenimentelor.
     Acuratețea acestui film de televiziune este remarcabilă, iar fluiditatea acțiunii și siguranța cu care regizorul ne poartă într-o diversitate de tonuri narative și stilistice ne fac să-l apreciem ca o reușită. Se poate spune că efortul Studioului de film al Televiziunii Române în colaborare cu Ministerul Apărării Naționale și al Centrului de Producție Cinematografică „București”, în ale cărui studiouri este realizat Cântec în zori, și-a atins ținta.
  
*) Cântec în zori
 
 
(Suplimentul literar-artistic al Scânteii tineretului, 16 mai 1987)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cantec in zori, cronica de film, dinu tanase, ioan lazar

Opinii: