REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​„Dumbrava minunată” – cronică de film (1)


     Sunt basme care parcă strigă singure: «ecranizaţi-ne!». «Dumbrava minunată», ca «Alice în ţara minunilor», nu. Pentru motivul că ceea ce e fabulos în ele, feeric, se cere prelungit cu o fantezie — cum să-i spun? — nematerializabilă, ca un fel de epură a cuvântului declanşator de mirific din carte. Poate doar desenul ani­mat le-ar fi slujit starea aceea de graţie şi firesc a miracolului în care intră Lizuca, atunci când Floarea-soarelui îi indică dru­mul spre poiană, când Patrocle îi mormă­ie cu glas de unchiaş morocănos că nu-I lasă greierii să adoarmă, iar bătrânelul prichindeiilor îşi aminteşte nostalgic de Făt-Frumos îndrăgostit de o himeră, care nu i se arăta decât lui şi celor încrezători în iubirea fără dovadă palpabilă. Cum să aduci la lumină (la cea a ecranului) frumoasa fără corp, fără să rişti ca suviţa ei de aur să-ţi devină în palmă pulbere şi vis pierdut?
     Dar să lăsăm speculaţiile prealabile şi să încercăm să ne lăsăm convinşi de fapte. Primul fapt: a existat un gest de dragoste faţă de Lizuca lui Sadoveanu, faţă de dum­brava ei cu minuni, ca şi faţă de copiii acestor timpuri atât de sărace în basme. Gest sentimental ce n-a mai ţinut seama de prejudecăţi şi temeri, cel al scenaristei Draga Olteanu. Temperament exploziv-rea­list, cu o mărturisită — iată — înclinare spre reverie, spre nostalgia basmului. Dar ecranul e Toma necredinciosul: vrea do­vezi. El mută dorul de poiană într-un metru pătrat de butaforie, cu scorburi date cu baiţ, cu o targă de cetini pe care tronează o dom­niţă din figuraţie, retribuită legal, plimbată prin pădure de pitici cu contract la Circul de stat. Se înghesuie în acest cadru strâmt, respectiv în visul Lizucăi (cu toate că la Sadoveanu se trecea la reverie fără marcaje ostentative, firesc ca respiraţia) două lumi vrăjmaşe: cea a poienei fermecate si cea a asupririlor orfanei — mama vitregă, invitatele ei simandicoase, cavalerul gra­dat, slujnica afurisită. Ceea ce la prozator era despărţit net, ireconciliabil, aici e adu­nat deavalma. Sigur că, din punct de ve­dere al psihanalizei, visul e supapa neferi­cirilor cotidiene, dar povestitorul diferenţi­ase anume lumea reală de refugiul visării, încât a le aduce laolaltă, pentru o judecată a pădurii (pesemne din raţiuni de întărire a conflictului şi a accentelor «educative» ale feeriei, s-a inventat acest proces între oameni şi jivinile poienei, ba chiar oameni transformaţi în jivine, după o pedeapsă justiţiară) mi se pare cu totul nepotrivit şi ca sens şi ca gust. Dar nu comparatia cu povestea-princeps deranjează la filmul de faţă. Spun film pentru că s-ar putea ca scenariul (exceptând acest nedibaci adaus ce împinge feeria spre o lecţie în aer liber) să fi fost o lectură agreabilă, poate chiar incitantă pentru o fantezie regizorală mai puţin terestră, mai puţin realistă ca cea a lui Gheorghe Naghi. Regizorul, cu un câştig de autenticitate (în special în redarea vieţii satului) pe parcursul filmografiei sale, şi-a dorit un zbor spre altceva. Ca şi comedia însă, domeniul fantasticului e o cale alunecoasă. Dintr-un alt film al său, Elixirul dragostei unde tocmai realismul domestic, lipsa de eleganţă în practicarea fantasticu­lui distrusese parabola, regizorul nostru putea trage cel puţin o concluzie: că fantasticul în cinema îţi cere nu numai un har aparte ci şi o impecabilă profesionalitate tehnică, pentru ca scamatoria să creeze iluzia, nu s-o distrugă. Dar noi nu prea în­văţăm nici din eşecuri, nici din succese. Păcat! Încă o dragoste (literară) ratată, încă o dumbravă fără minuni, încă un film in care nici copiii mai evoluaţi ca spirit şi fantezie nu se pot bucura în voie.
     O interpretă plăpândă — la propriu şi la figurat — subliniind mai mult starea de orfană oprimată decât de fiinţă imaginativă - evoluează alături de câţiva interpreţi adulţi, împinşi când spre caricatură, când spre melodramă, stingheri ca la o nuntă de circ. 
(Cinema nr. 10, octombrie 1980)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alice manoiu, cronica de film, draga olteanu-matei, dumbrava minunata film, gheorghe naghi

Opinii: