REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Draga Olteanu-Matei, 24.10.1933-18.11.2020


     S-a stins din viață îndrăgita actriță de teatru, film și televiziune Draga Olteanu-Matei. Cunoscută pentru rolurile sale din seria Coana Chirița, pe care a jucat-o pe scenă (după Alecsandri), pentru ca mai apoi să scrie două scenarii pornind de la protagonistă, scenarii ajunse pe mâna regizorului Mircea DrăganCucoana Chiriţa (1986) și Chirița în Iași (1988), care a și distribuit-o pe actriță în rol principal.
     Astă seară dansăm în familie (r. Geo Saizescu, 1971), Ilustrate cu flori de câmp (r. Andrei Blaier, 1974), Nea Mărin miliardar (r. Sergiu Nicolaescu, 1978), Un om în loden (r. Nicolae Mărgineanu, 1978), Buletin de Bucureşti (r. Virgil Calotescu, 1982), sunt toate filme care ar fi de neimaginat în lipsa prezenței lui Olteanu-Matei, un nume care nu se topește pur și simplu sub generica istorie a cinemaului românesc, ci se păstrează drept un tur de forță. 
     "O forţă a naturii comice, aptă să bată munţii şi bărbaţii cap în cap, hohotind de un râs care te poate face să plângi. Întregul repertoriu al omului simplu, toate meseriile lui, toate expresiile lui îi vin mănuşă. O disponibilitate derutantă care parcă i-a paralizat pe comediografi, după cum sunt numiţi, cu o expresie a timpului, cei care trebuie să ne facă să râdem. Victoria melodramei din Patima îi acuză." (Radu Cosaşu, Magazin estival 1977).


 
(18.11.2020)

Cuvinte cheie: draga olteanu-matei

Opinii: