REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Două lozuri”


     Deși atât scenaristul Fănuș Neagu (prin literatura sa beletristică și nu mai puțin, prin cronicile sale sportive), cât și regizorul Ioan Cărmăzan (prin cele trel filme pe care i le-am văzut: scurt-metrajul Cânta cucul și pe pIoaie, lung-metrajele Țapinarii și Lișca), îmi sunt foarte apropiați, ca niște oameni pe care-i cunosc (de mult) și-i înțeIeg (bine), mărturisesc că — după ce-am văzut Sania albastră — nu-i mai (re)cunosc și, oricum, nu-i mai înțeleg: nici pe unul, nici pe celălalt.
     Pe Fănuș Neagu nu-l înțeleg deoarece, atât cât se lasă „citită” (dedusă) din film, povestea pe care-o avansează scenariul este lipsită și de suflu epic, și de lirism, iar anecdotica ei (măruntă) se putea povesti filmic cel mult pe parcursul unui (foarte) scurt-metraj... Să propui un film care să nu rețină nimic din calitățile unei proze de notorietate, tocmai prin ritmul epic și performanțele-i stilistice, mi se pare o festă și neașteptată și nedreaptă pe care Fănuș Neagu o joacă „suporterilor” săi (între care mă prenumăr).
     În ceea ce-l privește pe Ioan Cărmăzan, singura explicație pe care o pot găsi în încercarea (naivă și inutilă) de a-l scuza față de mine (și poate, față de el) — este aceea că Sania albastră urma să se înscrie în categoria estetică a camp-ului «...un mod de a vedea lumea ca fenomen estetic care nu se exprimă prin categoria frumosului, ci în termenii artificialului și ai stilizării. Precizarea aparține cercetătoarei americane Susan Sontag, iar scriitorul Norman Mailer — mare amator de filme „camp” între care include James Bond-urile cu Sean Connery în rolul principal — adaugă la rându-i «În astfel de producții (...) nici un actor nu se lua în serios măcar pentru o clipă și nici o situație nu era nici pe departe verosimilă (...), parcă pentru a sugera că viața nu se dezvăluie unei priviri directe».
     Dar explicația mea este simplă supoziție căci, dacă artificialul se poate întâlni (din belșug) în Sania albastră, stilizarea Iipsește cu desăvârșire — și întregul film poate fi pus sub semnul acestui refren de o banalitate ce frizează stupiditatea «Sania albastră/ Este chiar iubirea noastră,/ Ea ne-ntoarce și ne duce/ Și ne-așează la răscruce».
     Vorba lui Mircea Diaconu: mă mir... Mă mir cât cuprinde.
 
 
(Săptămâna, 10 aprilie 1987)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: ioan carmazan, nicolae ulieriu, sania albastra

Opinii: